Prima pagină » Social » Consiliul Concurenței a amendat cu 128 milioane de lei o companie pentru că A LIMITAT accesul pacienților români la un medicament ieftin

Consiliul Concurenței a amendat cu 128 milioane de lei o companie pentru că A LIMITAT accesul pacienților români la un medicament ieftin

Consiliul Concurenței a amendat cu 128 milioane de lei o companie pentru că A LIMITAT accesul pacienților români la un medicament ieftin

Compania Boehringer Ingelheim RCV Gmbh & Co KG, din Austria, a primit de la Consiliul Concurenței o amendă în valoare de 128.470.123 lei (25,81 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața românească a medicamentelor destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC).

Autoritatea de concurență a constatat că, în perioada 2017-2021, Boehringer Ingelheim RCV Gmbh & Co KG a limitat accesul pe piață al medicamentului generic Spiriva, mai ieftin, și a direcționat pacienții către Spiolto Respimat, un medicament inovativ, mai complex și mai scump, a anunțat, luni, instituția, printr-un comunicat de presă.

Informația despre această practică, care i-a obligat pe bolnavi să scoată mai mulți bani din buzunar, implicit indiciile care au stat la baza declanșării investigației au inclus și informații primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.

Consiliul precizează că, potrivit Ghidului terapeutic în vigoare în acea perioadă și protocolului național, nu toți pacienții afectați de BPOC au ca primă opțiune de tratament un medicament mai complex (dublă terapie), o parte dintre aceștia având ca indicație inițială medicamentul Spiriva și implicit versiunile generice ale acestuia (monoterapia).

  • Medicamentul inovativ este un medicament nou, care este protejat de brevet când este lansat pe piaţă și, ca urmare, este mai scump.
  • Medicamentul generic conţine aceeaşi substanţă activă și în aceeaşi cantitate ca medicamentul inovativ, dar nu mai este protejat de brevet și are, drept urmare, un preț mai mic.

„Boehringer Ingelheim RCV Gmbh & Co KG a derulat o strategie intensivă de comunicare și promovare pentru a influența decizia medicilor astfel încât aceștia să prescrie generalizat medicamentul Spiolto Respimat. În acest fel, compania a intenționat să îngreuneze vânzarea de medicamente generice concurente similare cu Spiriva și să direcționeze veniturile generate de acest produs către noul medicament Spiolto Respimat, se arată în comunicatul citat.

„Statul ar fi putut deconta medicamentele generice pentru mai mulți pacienți”

Ambele medicamente sunt decontate în proporție de 50% de Casa de Asigurări de Sănătate, diferența fiind plătită de pacienți.

„Prin această practică de a încuraja prescrierea precoce a unui medicament mai complex și mai scump, compania a obligat unii pacienți să plătească mai mult pentru un medicament care nu le era indicat. În același timp, cu bugetul alocat decontării noului produs, statul ar fi putut deconta medicamentele generice pentru mai mulți pacienți”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Platforma Avertizorilor de Concurență este un instrument prin intermediul căruia se pot aduce în atenția autorității încălcările Legii concurenţei, în mod anonim, și poate fi accesată aici https://report.whistleb.com/ro/consiliulconcurentei.

Sancțiunile autorității sunt raportate la cifra de afaceri, iar entitățile vizate pot ataca procesele verbale în instanță.

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.

Citiți și:

Care este stadiul procedurii de avizare a preluării E.ON Energie România de către ungurii de la MVM / Răspunsul oficialilor de la Budapesta 

Primarul Sectorului 6 a primit o amendă DEFINITIVĂ de 45.900 de lei după o investigație de acum 16 ani a Consiliului Concurenței. Care a fost motivul

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative