Prima pagină » Actualitate » Accident în lanț pe A1. Șapte autovehicule au fost implicate, trei persoane au ajuns la spital

Accident în lanț pe A1. Șapte autovehicule au fost implicate, trei persoane au ajuns la spital

Maya Radu

Carambol pe Autostrada Bucuresti-Pitești. Șapte autovehicule au fost implicate in impact. Două dintre ele s-au răsturnat în urma coliziunii. Trei persoane au fost transportate la spital. Traficul rutier este restricționat pe banda nr. 1, circulându-se doar pe banda nr. 2.

Accidentul rutier s-a produs pe A1, pe sensul spre București, la kilometrul 65, în zona localității Olteni, județul Dâmbovița.

În impact au fost implicate șapte autovehicule, unul dintre ele este răsturnat în afara carosabilului, iar altul este răsturnat pe banda de urgență.

„La fața locului intervin Detașamentele de Pompieri Titu și Găești cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, patru echipaje SMURD și o autospecială de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița intervine cu patru echipaje”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița.
Trei persoane au suferit rani, în urma coliziunii și au fost preluate de echipajele de urgență. Toate cele trei persoane sunt transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Știința din spatele ceștii: cum influențează forma vasului felul în care percepem aroma cafelei