Prima pagină » Actualitate » Blue Monday, cea mai deprimantă zi din an. Specialiștii spun că există câteva mici trucuri prin care putem face din ea o zi ca oricare

Blue Monday, cea mai deprimantă zi din an. Specialiștii spun că există câteva mici trucuri prin care putem face din ea o zi ca oricare

Luni este o zi grea, prin definiție, dar astăzi e mai rău decât de obicei… trăim cea mai tristă zi din an. Blue Monday, așa a fost denumită de specialiști.

În traducere… s-au terminat sărbătorile, nu este exclus să avem datorii după ele, iar întoarcerea la serviciu ne de mari bătăi de cap. Să nu mai vorbim despre rezoluțiile noului an. La câte dintre ele ați renunțat până acum?!

Dar zic să nu vă deprimăm și mai tare și să vă arătăm câteva soluții pentru a încheia ziua mai bine decât să ați început-o.

Statisticile arată că 3 din 10 români resimt ziua de Blue Monday drept una dintre cele mai dificile din an. Și specialiștii au catalogat-o la fel, după un calcul foarte precis.

Principalele cauze ale stării de disconfort emoțional sunt de obicei vremea rece, cheltuielile excesive din perioada sărbătorilor și oboseala acumulată.

Este și perioada în care încercăm să ne readaptăm la serviciu, dar și cea în care cei mai mulți renunță la rezoluțiile noului an.

„Poate nu prea avem motivație să facem asta și atunci desigur că începem să resimțim asta la nivel emoțional. Această perioadă ne poate afecta prin dispoziție mai negativă, mai tristă. Poate stăm așa mai mult în mintea noastră”, precizează Denisa Niță – psiholog.

Sunt, însă, câteva mici trucuri pe care le putem pune în practică pentru a depăși mai ușor cea mai tristă zi din an.

Specialiștii spun că există câteva mici trucuri prin care putem face din Blue Monday o zi ca oricare alta sau chiar mai fericită. Cele mai la îndemână sunt plimbările prin parc, în aer liber sau exercițiile fizice, dar puteți lua în calcul și o întâlnire cu prietenii. Și nu uitați: în loc să vă concentrați pe obiectivele nereușite, bucurați-vă de micile realizări!

În cazul în care nimic nu funcționează, există și ajutor specializat.

„În ajutorul publicului care simte presiunea acestei perioade, oferim câteva sute de ședințe de terapie psihologică, cu titlu gratuit, la nivel de țară. Avem, până la această oră, peste 100 de psihologi înscriși în campanie, voluntari care vor să ajute și un număr de aproximativ 500 de beneficiari”, a declarat Andi Daiszler, organizator campania Blue Monday, pentru Observator TV.

Conceptul de Blue Monday a fost promovat, inițial, de către o agenție de turism din Marea Britanie. Românii sunt, însă, mai superstițioși. Se tem mai mult de ziua de vineri, 13.

FOTO – Captură video: Observator TV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan NU va păstra arma primită la summitul NATO. Unde ajunge PISTOLUL oferit de Erdogan
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața lui Gabi Mureșan. Ce i-a spus părintelui Toni Lucian Dumitru, cu câteva minute înainte să moară 😢
Prosport.ro
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Filmul tragediei care zguduie România
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
LOVITURĂ pentru Raed Arafat! Ce au decis procurorii în dosarul elicopterului SMURD
Click
Mariana Moculescu și-a dat fiica în judecată, pentru a-i cere „pensie de întreținere”. Nidia a aflat din presă de proces: „Pentru ce m-a dat?”
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! A murit Bonnie Tyler
Ce se întâmplă doctore
Promisiunea făcută soției l-a ținut departe de fotbal. De ce Gabi Mureșan nu a mai vrut să devină antrenor după retragere?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce mașini chinezești preferă românii? TOP 10 înmatriculări în iunie 2026
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele