Prima pagină » Sport » Rapid a învins Poli Iași, 2-1. Echipa lui Marius Șumudică e pe LOC de play-off. „Trebuie să le batem pe alea mari”

Rapid a învins Poli Iași, 2-1. Echipa lui Marius Șumudică e pe LOC de play-off. „Trebuie să le batem pe alea mari”

Rapid a învins pe Poli Iași, 2-1, în Giulești, în ultimul meci din etapa 22 a Superligii. Claudiu Petrila a marcat ambele goluri ale Rapidului (20, 40 – penalty), iar golul oaspeților a fost reușit de Tailson (35).

Rapid are două victorii și un egal în ultimele trei runde și a ajuns pe loc de play-off, fiind pe șase, cu 32 de puncte, după etapa 22.

În etapa 23 a Superligii, Rapid joacă meciul cu Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 20:00.

Rapid a învins Poli Iași, 2-1. Echipa lui Marius Șumudică e pe loc de play-off

„Câteodată ți-e ușor și zici că e mai greu să rămâi acolo sus, dar noi am ajuns destul de greu, după trei luni. Noi nu reușeam să câștigăm acasă. Uite că acum avem destule victorii. Ok, cu echipe mici, așa cum zice lume. Se spune că nu am bătut echipele mari. Îmi doresc din suflet să ajungem în play-off și o să vedem acolo dacă batem echipele mari.

Dacă am bătut doar echipe mici, vreau să-mi încerc puterea și să văd dacă pot să bat și echipe mari. Cu toată că vom mai juca cu Universitatea Craiova, FCSB și U Cluj. O să încerc să sparg gheață să vedem dacă Șumudică e în stare să bată o echipă mare. Că dacă batem echipele mici, nu e bine. Trebuie să le batem pe alea mari.

Nu e bine că Șumudică a făcut egal cu CFR Cluj în deplasare, că a făcut egal cu FCSB cu 40.000 de spectatori, că a făcut egal cu Dinamo, cu 40.000 de spectatori. Am făcut egal și cu Craiova. Am pierdut doar cu U Cluj, în primul meu meci pe Giulești, când nici nu știam echipa. În rest, nu am pierdut cu nimeni din play-off. OK, nici nu am câștigat, dar pe restul le-am bătut, pe cele din subsol. Uite că sunt altele care se încurcă. Noi nu ne-am încurcat cu cele din subsol. Și datorită acestor puncte suntem.

Dar o să-mi dau viața și mă duc de acum să mă pregătesc intens. Sper ca din toată forța mea să pregătesc această echipă și să le batem și pe cele mari”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
O boală asociată bătrâneții afectează din ce în ce mai des persoane mai tinere
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!