Prima pagină » Actualitate » Ionuț COSTEA, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost eliberat la câteva ore după ce fusese reținut la Istanbul. Gândul a dezvăluit în premieră locul în care se ascundea fostul președinte al EXIMBANK

Ionuț COSTEA, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost eliberat la câteva ore după ce fusese reținut la Istanbul. Gândul a dezvăluit în premieră locul în care se ascundea fostul președinte al EXIMBANK

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost reținut la Istanbul, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General al Poliției Române. Ulterior, acesta a fost eliberat.

UPDATE | Fostul președinte al EXIMBANK, Ionuț Costea, a fost pus în libertate, potrivit surselor Gândul. Aceasta fusese reținut în cursul nopții de marți spre miercuri. Citește mai multe AICI.

Știrea inițială

I.G.P.R. cu partenerii externi, respectiv autoritățile turce, au  localizat miercuri, 5 februarie, în urma schimbului de date și informații realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – în Istanbul, un bărbat, de 64 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a transmis Poliția Română.

Acesta are emis, de către Tribunalul București, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani.

„În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare, pentru punerea în executare a mandatului”, transmit reprezentanții Poliției Române.

Alina Gorghiu: Trebuie să-și plătească din buzunar întoarcerea în țară

„Era cazul să vedem această știre, o așteptam de ceva timp. Ionuț Costea a fost reținut la Istanbul (surse), condamnat la 6 ani de închisoare în mai 2023 pentru complicitate la luare de mită”, a scris Alina Gorghiu, fost ministru al Justiției, după anunțul IGPR, pe contul de Facebook.

Alina Gorgiu a precizat că pe 1 octombrie declara public, în calitate de titular al mandatului la conducerea Ministerului Justiției, că nu poate începe procedurile de extrădare a fostului preşedinte Eximbank Ionuţ Costea, deşi a fost localizat în Turcia, pentru că Interpolul nu are locaţia exactă a acestuia.

„Uite că statul român este în linie dreaptă acum să aducă în țară și acest fugar. Unii le spuneți fugari celebri. Eu le spun condamnați care trebuie să execute pedeapsa în sistemul penitenciar din România. Și trebuie să-și plătească din buzunar întoarcerea în țară. Justiția trebuie să se facă până la capăt”, a conchis Alina Gorghiu.

Localizat de reporterii Gândul

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fost președinte al Eximbank, care fusese dat în urmărire internațională, a fost localizat de reporterii Gândul cu o precizie milimetrică în Istanbul, acolo unde nici Interpolul nu a reușit să-l repereze. În urma unei investigații desfășurate așa cum scrie în manualul de jurnalism, am obținut imagini în exclusivitate cu fugarul Costea, dar și informații bombă.

Adresa la care ar locui Ionuț Costea, în Istanbul, este Strada Sezai Selek SK, nr.6. Cartierul Șișli, a scris, luni, Gândul.

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a reacționat, luni, după ce Gândul a publicat o anchetă cu detalii și imagini legate de locul în care se ascunde fugarul Ionuț Costea.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la prezența în Turcia a unui urmărit internațional, condamnat pentru luare de mită, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele: Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, comunică permanent cu partenerii externi, folosind canalele de cooperare polițienească, în vederea depistării persoanelor urmărite în temeiul legii. În acest caz, informațiile deținute de polițiștii români au fost transmise partenerilor din Turcia, până în prezent, rezultatul verificărilor fiind negativ. În cauză, activitatea de verificare este continuată, cu sprijinul partenerilor externi, în vederea localizării persoanei respective și punerii în aplicare a mandatului”, au transmis reprezentanții IGPR.

Citiți și:

Motivul pentru care Ionuț Costea, CUMNATUL lui Mircea Geoană, nu poate fi extrădat din Turcia. Alina Gorghiu: „Rămâne să-și facă treaba Interpolul”

Marcel Ciolacu, despre cazul de extrădare a cumnatului lui Mircea Geoană: ,,Sunt ferm convins că doamna ministru a avut în agendă”

INVESTIGAȚIE internațională: Legăturile lui Mircea Geoană cu propagandiștii lui Putin. Veriga Rareș Mănescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fraudă de 3,5 milioane de euro cu fonduri europene pentru fermieri în România! Sute de proiecte, în vizorul procurorilor
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Adevarul
Statul aduce muncitori din Asia, în timp ce tinerii români spun că nu găsesc joburi plătite suficient. Explicația unui sociolog
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Mitul consumului moderat de alcool tocmai a fost demontat: Chiar și două băuturi pe zi pot fi mai riscante decât se credea
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute