Prima pagină » Actualitate » Patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova, INTERDICȚIE în România, din partea SRI și a Ministerului de Interne: „Pericol pentru SECURITATE”

Patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova, INTERDICȚIE în România, din partea SRI și a Ministerului de Interne: „Pericol pentru SECURITATE”

Patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova, INTERDICȚIE în România, din partea SRI și a Ministerului de Interne:

Poliția de Frontieră a blocat intrarea în România a patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova. Potrivit informațiilor, aceștia primiseră interdicție din partea SRI și Ministerului de Interne, deoarece reprezintă ”pericol pentru securitatea națională” și ”finanțează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism.

La o serie de întrebări pe acest subiect, Ministerul Afacerilor Interne din România a redirecționat solicitarea  G4Media.ro către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră care a transmis, susțin jurnaliștii, doar câteva răspunsuri generale, în timp ce Inspectoratul General al Poliției din Republica Moldova i-ar fi îndrumat spre autoritățile române. Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova nu a răspuns la întrebări.

Patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova, interdicții în România

Polițiștii de frontieră au refuzat în 2024 intrarea în România a patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova care, anterior, primiseră interdicții de acces în țara noastră pe câte 5 ani. Este vorba despre Maxim Moroșan, Alexandru Beșchieru, Veaceslav Lupov și Igor Tuleanțev.

Mai exact, cei patru au fost întorși de la graniță și, ulterior, au cerut instanțelor din Iași și București anularea acestor măsuri.

În timpul proceselor intentate de trei dintre cei de mai sus, Poliția de Frontieră a transmis că interdicțiile au fost dictate de Serviciul Român de Informații (SRI) și Ministerul Afacerilor Interne, sub motivația de ”pericol pentru apărarea și securitatea națională”, respectiv pentru că ”finanțează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism.”

Patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova, refuzați în România

Sursă foto: G4Media

De unde a plecat întreaga situație în care au fost implicați politicienii moldoveni

O sursă apropiată situației a declarat pentru G4Media.ro că trei dintre reclamanți au primit interdicție după ce, în martie 2024, ar fi luat parte la organizarea/ar fi intenționat să vină din Republica Moldova la București pentru a participa la un protest.

Șeful poliției din Republica Moldova a declarat atunci că, la acest protest urmau să ia parte circa 200 de basarabeni, finanțați de fugarul pro-rus Ilan Șor și aflați în legătură cu partidul AUR. Însă, reprezentanții acestei formațiuni politice au negat vehement această afirmație.

În acest moment, pe rolul instanțelor din Iași și București se află patru procese în care cetățeni din Republica Moldova au chemat la bară Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, solicitând anularea unor documente prin care, în 2024, le-a fost comunicat faptul că li s-a interzis accesul în România prin unul dintre punctele de frontieră din estul României.

Verificările celor patru persoane de către G4Media.ro arată că aceștia și-au asumat deschis o atitudine pro-rusă în peisajul politic din Republica Moldova, aproape toți fiind legați de omul de afaceri Ilan Șor.

„Fugar basarabean, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, Șor este stabilit la Moscova, de unde încearcă să influențeze situația politică din această țară, inclusiv cu ajutorul unor mari sume de bani”, susțin sursele citate.

Maxim Moroșan contestă la CAB decizia de interdicție de a intra în România între 2022 – 2027

Conform unor acte depuse la dosar, Moroșan a intenționat să intre în țara noastră pe 9 aprilie 2024, prin punctul de trecere a frontierei de la Sculeni, ”dorind să ajungă în municipiul Iași, iar apoi în municipiul Reșița, respectiv municipiul Timișoara, în vederea participării la o serie de întâlniri cu caracter politic.”

Acesta a cerut lămuriri în scris de la Poliția de Frontieră, invocând apoi ”pe de o parte, că situația sa juridică nu ridică îndoieli cu privire la integritatea sa comportamentală și morală, iar pe de altă parte, lipsa oricăror antecedente penale, precum și lipsa oricăror relații defectuoase de orice natură cu persoane de drept public sau privat de naționalitate română”, a contestat măsura la Curtea de Apel București.

  • La rândul lor, Alexandru Beșchieru și Veaceslav Lupov au contestat în aceeași zi din octombrie 2024, la Tribunalul Iași, interdicțiile aflate pe numele lor. Ambele dosare nu au stabilit, până acum, un prim termen de judecată.
  • În dosarul său, Beșchieru a relatat faptul că a dorit să intre în România pe 6 iulie 2024, prin punctul de trecere a frontierei Oancea, ca să meargă mai departe cu familia, în vacanță în Grecia.
  • Igor Tuleanțev a contestat la Curtea de Apel București actul prin care, pe 9 septembrie 2024, i-a fost refuzat accesul în România prin punctul de trecere Albița. Primul termen al procesului său este programat pe 26 februarie 2025.

AUR a respins legăturile cu partidul lui Ilan Șor

Partidul Șor fusese înființat de omul de afaceri Ilan Șor, condamnat definitiv într-un dosar penal și refugiat la Moscova de unde, potrivit Departamentului de Stat al SUA, finanțează partide pro-ruse și anti-UE cu sediul în Republica Moldova.

În iulie 2023, după dizolvarea partidului său, Ilan Șor anunța înființarea unui ”bloc” format din două partide, printre care „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei” condus de Beșchieru.

AUR a respins afirmațiile de la Chișinău transmițând un comunicat în care dezmințea „ferm” că exista o legătură cu „formațiunea politică a lui Ilan Șor (…) intoxicare foarte periculoasă (…) niște aberații care nu se bazează pe absolut nici o dovadă, ci numai pe halucinațiile unor scenariști minicinoși care bântuie contra cost prin cotloanele întunecate ale unui stat polițienesc ce seamănă tot mai mult cu Rusia lui Putin.”

Ancheta integrală poate fi citită AICI!

CITIȚI ȘI:

Ilan Șor ia România la țintă și anunță că va contesta rezultatele REFERENDUMULUI din Moldova. Oligarhul, aflat la Moscova, amenință cu proteste

Moscova joacă la INTIMIDARE prin noua doctrină nucleară: „Un război psihologic nemilos, Putin amenință încă o dată omenirea”

Trecut de Putin pe linie moartă, „ȘOIMUL” Nikolai Patrushev și-a păstrat influența în FSB. Ce carte joacă fosta „eminență cenușie” de la Kremlin 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei