Prima pagină » Actualitate » Excavatoristul cascador din Scroviștea care putea provoca o CATASTROFĂ feroviară nu avea permis pentru niciun tip de vehicul

Excavatoristul cascador din Scroviștea care putea provoca o CATASTROFĂ feroviară nu avea permis pentru niciun tip de vehicul

Rene Pârșan

Circulaţia feroviară este perturbată luni dimineaţă, după ce un tren de călători care circula pe ruta Braşov – Constanţa a lovit un buldo-excavator bloca pe trecerea la nivel cu calea ferată, în halta Scroviștea, Ilfov. Locomotiva a fost avariată. Mai multe trenuri care urmau să sosească în Gara de Nord au avut întârzieri. Din fericire, nu au existat victime.

Poliţiştii din Ilfov, care au deschis dosar de cercetare în urma accidentului feroviar produs luni dimineaţă, la Scroviştea, au constatat că excavatorul care a fost lovit de tren era condus de un bărbat care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

”La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Ilfov în vederea stabilirii situaţiei de fapt, unde au constatat că vehiculul condus de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Cornetu, nu s-ar fi asigurat corespunzător la trecea cu cale ferată şi ar fi fost acroşat de trenul care circula din direcţia Braşov-Bucureşti-Constanţa.

De asemenea, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că tânărul, de 22 de ani, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, transmit reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.

Tânărul care conducea excavatorul şi conductorul trenului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Bărbatul care a provocat accidentul este cercetat penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere şi distrugere sau semnalizarea falsă.

Citiți și: Accident feroviar în Prahova. O femeie a fost lovită de TREN în Gara de Sud

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Un implant mai mic decât un bob de sare îți poate citi creierul în timp real