După verificările desfășurate la Roșiori de Vede, marți, echipele de control au ajuns și în municipiul Alexandria, unde au fost inspectate mai multe unități de alimentație publică. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, aflat în teren, a explicat pentru presa locală obiectivele acțiunii și amploarea verificărilor.
„În mod excepțional, suntem în deplasare în țară începând de astăzi. Am deplasare în toată România, în toate județele. Astăzi mi-am propus să fac trei județe. Unul l-am făcut, ăsta e al doilea, acum plecăm în Giurgiu, de acolo plecăm în est, în vest, în nord, cât putem să facem până vineri seară, inclusiv, a spus Piedone.
Șeful ANPC a precizat că un raport detaliat al acestor inspecții va fi făcut public vineri seară. Acesta va include și concluziile reinspecțiilor în unități precum cămine de bătrâni, cantine, spitale, hipermarketuri și mici magazine, pentru a verifica dacă operatorii economici au respectat măsurile impuse anterior.
În urma verificărilor, pe lângă sancțiunile contravenționale, au fost aplicate și măsuri complementare. Piedone a avertizat că echipele ANPC vor reveni în locațiile în care au fost dispuse astfel de măsuri, pentru a se asigura că neregulile au fost remediate.
„Ei cred că, odată ce am trecut, nu o să mai revenim acolo unde am lăsat măsuri complementare. De multe ori mă deplasez personal, în primul rând, pentru a verifica ceea ce fac comisarii”, a mai spus Piedone.