Prima pagină » Știri externe » Angie Stone, artistă R&B nominalizată la premiile Grammy, a MURIT într-un accident rutier

Angie Stone, artistă R&B nominalizată la premiile Grammy, a MURIT într-un accident rutier

Oana Zvobodă
Angie Stone, artistă R&B nominalizată la premiile Grammy, a MURIT într-un accident rutier

Angie Stone, cântăreaţă de soul şi R&B care a produs hituri precum „No More Rain (In This Cloud)” şi „Wish I Didn’t Miss You”, a murit într-un accident rutier, a declarat pentru CNN Yvonne Forbes, publicista ei. Artista avea 63 de ani.

Cântăreața era cu alte nouă persoane într-o dubiţă Sprinter. Cu toții se întorceau de la concertul susținut în Mobile, Alabama, atunci când a avut loc accidentul, potrivit reprezentantului ei. D

„Vocea şi spiritul lui Angie Stone vor trăi veşnic în inimile celor pe care i-a atins”, se arată într-o declaraţie a purtătoarei sale de cuvânt. „Detaliile cu privire la serviciile memoriale vor fi anunţate de familie în timp util.”

Cariera artistei Angie Stone a început la sfârşitul anilor 1970, ca membră a The Sequence, un grup de rap feminin de pionierat care a produs hit-ul „Funk You Up”. Ulterior, a trecut la muzica neo-soul şi R&B ca artist solo, cu albume precum „Black Diamond” în 1999 şi „Mahogany Soul” în 2001.

Cântăreața a vorbit despre aspiraţiile sale de la începutul carierei şi despre capacitatea sa de a avea succes în mai multe genuri muzicale într-un interviu acordat în 2020 emisiunii „The Breakfast Club”.

„Am fost autodidactă. Am fost înfometată, am fost însetată, am fost ambiţioasă”, a spus Stone. „E vorba de a avea acel microb care spune: ‘Sunt o bandă elastică. Mă poţi întinde, dar nu voi exploda. Voi fi mereu eu însămi”.

Angie Stone a fost nominalizată pentru primul ei Grammy pentru o piesă de pe „Mahogany Soul”, intitulată „More Than a Woman”, la categoria cea mai bună interpretare R&B de către un duo sau grup vocal. În 2004, piesa sa „U-Haul” – de pe cel de-al treilea album solo „Stone Love” – a fost nominalizată pentru cea mai bună interpretare vocală feminină R&B. Ultima nominalizare la Grammy a venit în 2007 pentru piesa „Baby”, de pe cel de-al patrulea album solo „The Art of Love & War”.

Angie Stone are un fiu Michael D’Angelo Archer II, din relaţia cu colegul cântăreţ D’Angelo. Michael, cunoscut şi sub numele său de scenă Swayvo Twain, este şi el artist.

CITEȘTE ȘI:

Au apărut noi DETALII despre moartea actorului Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa. Ce au descoperit anchetatorii

Apelul tulburător la 911 făcut de îngrijitorul care i-a găsit pe Gene Hackman și soția sa, morți în casă: „Doamne, nu se mișcă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!