Cristian Popescu Piedone propune ca în fiecare vamă din România să fie prezenți comisari ANPC. Președintele ANPC va iniția un memorandum care va fi susținut în fața Cancelariei Primului Ministru al României. Scopul acestei inițiative este prevenirea introducerea pe piață a unor produse care pot pune în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor români.
Peședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, subliniază necesitatea implementării unei măsuri esențiale în cadrul controalelor vamale, având în vedere transpunerea regulamentului european 1020/2019. El propune ca în fiecare vamă din România să fie prezenți comisari ANPC, pentru a preveni introducerea pe piață a unor produse care pot pune în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor români.
În acest sens, Președintele ANPC va iniția un memorandum care va fi susținut în fața Cancelariei Primului Ministru al României, pentru a asigura aplicarea acestui regulament european esențial în scopul protecției consumatorilor.
O nouă acțiune de control amplă a ANPC s-a desfășurat joi în Vama Agigea Sud. Controalele au vizat o serie de containere aflate în zona celor 7 rampe de verificare și control vamal, dar și alte containere depozitate de trei până la patru ani în zona liberă. Acțiunea s-a concentrat pe verificarea unor produse precum articole de îmbrăcăminte, jucării, electronice și electrocasnice, pentru a verifica conformitatea acestora cu reglementările legale europene privind etichetarea, siguranța și transportul, anunță ANPC.
Controalele au fost efectuate cu sprijinul Biroului Vamal Agigea Sud, care a asigurat tot suportul necesar pentru desfășurarea activității de verificare.
De asemenea, joi, în cadrul acțiunii de control a fost verificat și operatorul economic SC EFOLITORAL SRL – Cantina Port Agigea, unde au fost constatate mai multe deficiențe grave, inclusiv:
Operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 10.000 de lei, iar produsele neconforme, în valoare de 1.000 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor.
Totodată, a fost verificat și magazinul FREE SHOP Magazinul Heinrig Impex SRL, care prezenta următoarele nereguli:
A fost întocmită o invitație cu recomandarea de oprire temporară a prestării de servicii până la remedierea abaterilor constatate. În urma acțiunii, au fost sigilate peste 50 de containere care urmează a fi verificate ulterior, în momentul în care se va solicita deschiderea acestora de către comisionarii vamali.
Acțiunile de control vor continua în zilele următoare, conform planului tematic stabilit și în conformitate cu prevederile Regulamentului European 1020/2019.