Prima pagină » Actualitate » Câți bani a cerut un ambulanțier din Argeș unei famili pentru a primi pensie de invaliditate. Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență

Câți bani a cerut un ambulanțier din Argeș unei famili pentru a primi pensie de invaliditate. Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență

Câți bani a cerut un ambulanțier din Argeș unei famili pentru a primi pensie de invaliditate. Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență

Un ambulanțier de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș este cercetat, sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru trafic de influență. El nu mai are dreptul să își exercite profesia în această perioadă.

În vara anului 2023, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, ar fi primit nu mai puțin de 15.000 de lei de la cei doi soți, lăsându-i să creadă că îi va ajuta să obțină o pensie de invaliditate.

„S-a reţinut că, în cursul lunii iulie 2023, prevalându-se de calitatea de ambulanțier în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra angajaților din sistemul medical şi ar fi pretins și ar fi primit de la două persoane, soţ şi soţie, suma de 15.000 lei”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș într-un comunicat de presă, potrivit adevărul.ro.

În schimbul acestor bani, ambulanțierul ar fi promis celor doi soți „că va determina diferiți medici din cadrul mai multor unități medicale să întocmească documente cu privire la mai multe internări fictive” ale bărbatului care i-a dat bani. Actele l-ar fi ajutat în final pe bărbatul respectiv să obțină o pensie de invaliditate.

Ambulanțierul a fost reținut pe 12 martie, pentru 24 de ore. Pe 13 martie, faţă de bărbat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, dobândind calitatea de inculpat.

La aceeași dată, față de bărbat s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Printre obligaţii se află și aceea de a nu exercita profesia de ambulanțier în sistemul medical public, de care s-a folosit la săvârșirea faptelor.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele câștigător: RUSIA. Europa riscă să cadă în capcana dronelor
Digi24
Un blogger rus, susținător al războiului, care l-a numit pe Putin „criminal de război”, a fost internat într-un spital de psihiatrie
Cancan.ro
Ultimele 24 de ore din viața Anastasiei Piron. Ce a făcut tânăra de 22 de ani, căutată prin RO-alert, înainte de tragedie
Prosport.ro
Gigi Becali a decis ce face cu toții banii când se trece la euro digital: Luțu și soția Luminița, direct vizați!
Adevarul
A încălcat Nicușor Dan Constituția în negocierile pentru formarea Guvernului? Explicațiile judecătorului Augustin Zegrean
Mediafax
Destinația care NU EXISTĂ pe nicio hartă a stârnit o adevărată OBSESIE
Click
Sfârșit tragic pentru tânăra dispărută vineri în Capitală. A fost găsită ucisă de tren
Digi24
Tânăra de 22 de ani dată dispărută vineri din București a fost găsită moartă
Cancan.ro
Anastasia Piron, fata de 22 de ani căutată de toată România, a fost găsită MOARTĂ. Dispariția ei fusese anunțată prin Ro-Alert
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 5 cele mai eficiente mașini electrice. Cât de eficientă este o DACIA SPRING?
Descopera.ro
Albert Einstein a greșit?! Un studiu răstoarnă tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Migrena, acum înțeleasă mai bine ca oricând. Ce provoacă afecțiunea neurologică?