Prima pagină » Sport » Discurs EMOȚIONANT pentru Loți Boloni la Gala ANS: „Valurile care mă izbeau nu m-au înghiţit”

Discurs EMOȚIONANT pentru Loți Boloni la Gala ANS: „Valurile care mă izbeau nu m-au înghiţit”

Laszlo Boloni a fost prezent, marți seara, la Gala Sportului Românesc 2024, în cadrul căreia Agenția Națională pentru Sport i-a acordat un premiu special pentru întreaga carieră.

Fostul căpitan al naționalei din anii 80 a primit premiul special „Legenda Sportului” la Gala Sportului Românesc de marţi, de la Opera Naţională.

Discurs emoțíonant pentru Loți Boloni la Gala ANS: „Valurile care mă izbeau nu m-au înghiţit”

Pe scenă, fostului fotbalist i-au dat lacrimile. A dedicat premiul foștilor săi colegi, dar și bunului prieten Valentin Ceaușescu.

„Când am urcat treptele Operei eram puţin emoționat, aveam puțină frică, veneam într-un loc unde noi nu prea umblam. Nu-mi imaginam că mă va aștepta atâta curiozitate şi căldură. Felicit toţi sportivii şi le urez mult succes în continuare. ca să ajungi campion ai nevoie de caracter, iar să mă aflu printre ei este o onoare.

Am căutat cea mai cea amintire şi ca fotbalist momentul cel mai emoționant nu s-a petrecut pe un teren de fotbal, ci la aeroportul Otopeni, când am sosit în 86 acasă, cu Cupa Campionilor.

Noaptea târziu am ieşit pe terasa, era un întuneric profund şi în faţa noastră erau 30.000 de oameni, o ţară întreagă, oameni care voiau să ne atingă, pentru că victoria respectivă era li victoria lor, victoria care le-a redat mândria, respectul de sine şi dreptul de a fi fericit. Pentru mine, fotbalul din Europa Occidentală este exigent, crud şi valoros, poate cel mai valoros.

Ca antrenor, cred că performanţa mea cea mare este că am reuşit să pătrund şi să rămân în acest fotbal timp de aproape 30 de ani. Valurile care mă izbeau nu m-au înghiţit, am rămas în picioare şi Cireaşa de pe tort, am reuşit şi rezultate.

„Oraşul meu natal Târgu Mureş a avut mereu grijă de mine”

Dar niciodată stima nu a fost atât de adâncă precum cea de acasă. Ştiu că de la Botoşani la Cluj, de la Timişoara la Iaşi, acest respect este în jurul meu şi este plăcut. Oraşul meu natal Târgu Mureş a avut mereu grijă de mine, m-a iubir şi şi eu îl iubesc.

Nu m-aş numi Boloni dacă aş uita să pomenesc despre o regiune, între Sfântu Gheorghe şi Covasna, Între Gheorghieni, care oriunde mă aflam în lume, ei mă ocroteau şi mă susţineau. Şi eram fericit. Şi sunt.

Trebuie să modific un proverb: Toate drumurile duc la Bucureşti. Pentru că Bucureştiul este şi al meu un pic”, a declarat emoționat Boloni.

În fotbal totul este posibil, așadar și calificarea echipei naționale a României la Cupa Mondială. Eu cred că avem o șansă bună, o pistă bună și un elan pozitiv

Sursa video: ProSport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Surse: Nicușor Dan este furios după ce s-a întâmplat ieri cu Bolojan
Digi24
Împăratul, planurile de adopție și o prințesă care nu va domni niciodată: viitorul nesigur al celei mai vechi monarhii ereditare
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Negocierile de la Cotroceni, în impas. SURSE: „Partidele nu au dat dovadă de flexibilitate în urma discuțiilor de azi”
Mediafax
Un număr mai mare de copaci poate însemna un număr mai mic de păsări
Click
Ea a mama soacră din Italia a lui Mihai Mitoșeru: „Când cuscrele se înțeleg suntem și noi fericiți.” Cum o răsfață pe Camelia Mitoșeru?
Digi24
VIDEO Culisele dezbaterilor de la Cotroceni: de ce nu s-au înțeles partidele cu Nicușor Dan (surse)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Cum a ajuns Spania principala destinație europeană pentru ovodonare?