Prima pagină » Actualitate » Președinta ICCJ, despre stocul de DOSARE de pe rolul instanței supreme. Corina Corbu: Problema supraîncărcării, cronică la nivelul Înaltei Curţi

Președinta ICCJ, despre stocul de DOSARE de pe rolul instanței supreme. Corina Corbu: Problema supraîncărcării, cronică la nivelul Înaltei Curţi

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Corina Corbu, a detaliat, luni, cu ocazia prezentării raportului de activitate pe 2024, anul trecut, pe rolul Curţii s-au aflat 20.788 de cauze, iar dintre acestea doar 6.251 au rămas nesoluţionate până la sfârşitul lui 2024. Șefa instanței supreme a precizat că, deşi numărul cazurilor nou intrate este în creştere, volumul de activitate a continuat tendinţa de scădere ca urmare a diminuării stocului de dosare, care este mai mic cu aproape 30% faţă de 2019. De asemenea, a spus Corina Corbu, judecătorii supremi au soluționat aproximativ 91% din cauzele aflate pe rolul secţiei penale într-un interval de sub patru luni, în timp ce numai 0,67% dintre acestea au depăşit un an de la înregistrare.

Corina Corbu a declarat, luni, că cele mai importante chestiuni cu impact asupra activităţii ICCJ au fost supraîncărcarea, situaţia de personal şi modalităţile de garantare a calităţii actului de justiţie.

„Astfel, în anul de referinţă 2024, pe rolul Înaltei Curţi s-au aflat 20.788 de cauze, dintre care doar 6.251 de cauze au rămas nesoluţionate la sfârşitul anului 2024. Deşi volumul de activitate al Înaltei Curţi a rămas în continuare unul ridicat, total atipic în Europa pentru o instanţă supremă cu rol preponderent de a judeca în casaţie, pe parcursul anului 2024 s-a consolidat tendinţa de scădere semnificativă a cauzelor rămase nesoluţionate la finalul fiecărui an, stocul de dosare fiind mai mic cu aproape 60% faţă de anul 2019 şi cu aproximativ 11,5% faţă de anul precedent”, a explicat Corina Corbu.

Trend descendent este deja consolidat în timp

Președinta ICCJ a adăugat că volumul de activitate a continuat tendinţa de scădere din ultimii ani.

„Ca urmare, aproape paradoxal, deşi anul 2024 numărul cauzelor nou intrate, 13.729, a continuat tendinţa de creştere manifestată în ultimii ani, volumul general de activitate a continuat tendinţa de scădere şi asta ca rezultat al diminuării semnificative a stocului de dosare. Acesta fiind mai mic cu 28,23% faţă de nivelul anului 2019 şi cu 5,49% faţă de anul precedent. Deşi acest trend descendent este deja consolidat în timp, astfel cum o evidenţiază indicatorii statistici, această scădere de la an la an este prea lentă pentru a da o rezolvare imediată problemei supraîncărcării, care este cronică la nivelul Înaltei Curţi, şi a condus în timp la o dezechilibrare a axei fundamentale de funcţiuni constituţionale, care sunt împărţite între aceea de instanţă judecătorească obişnuită şi aceea de unificator al practicii judiciare şi instanţă de casaţie”, a mai afirmat preşedintele Înaltei Curţi.

Fluctuaţia de personal a vizat aproximativ 40% din numărul judecătorilor

Cu aceeași ocazie, Corina Corbu s-a referit şi la fluctuaţia de personal la nivelul judecătorilor ÎCCJ.

„În ceea ce priveşte a doua vulnerabilitate cu care se confruntă secţiile şi formaţiunile de judecată ale Înaltei Curţi, respectiv fluctuaţia de personal, aceasta rămâne stringentă, în special în ceea ce priveşte situaţia judecătorilor, în contextul în care, în ultimii şase ani, cele 122 de posturi de judecători nu au fost ocupate integral niciodată. Este relevant faptul că doar în ultimii trei ani fluctuaţia de personal a vizat aproximativ 40% din numărul judecătorilor, aspect ce a afectat inevitabil durata de soluţionare a cauzelor şi coeziunea jurisprudenţei”, a mai afirmat preşedintele Înaltei Curţii.

Corina Corbu a adăugat că, în 2024, au părăsit Înalta Curte 11 judecători, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din corpul de judecători, şi au fost promovaţi doar şase judecători, deşi Consiliul Superior al Magistraturii a depus eforturi în acest sens.

Durata de soluționare a cauzelor a avut un ritm descendent, a detaliat Corina Corbu.

„Spre exemplu, la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cea mai încărcată secţie a Instanţei Supreme, durata de soluţionarea recursurilor a cunoscut un trend descrescător pe tot parcursul anului de referinţă, aflându-se la finalul acestuia la un nivel cu 25% mai scăzut faţă din nivelul anului 2022 şi cu aproximativ 10% mai scăzut faţă de începutul anului 2024. Totuşi durata de soluţionare de aproximativ nouă luni rămâne ridicată în raport cu obiectivele judecătorilor secţiei şi aşteptările cetăţenilor, fiind necesare inclusiv măsuri legislative pentru accelerarea acestei tendinţe pozitive”, a explicat Corina Corbu.

Potrivit șefei instanței supreme, judecătorii de la secţia penală au soluționat cele mai multe dosare, peste 90% din cauzele aflate pe rol, într-un interval de sub patru luni.

„La nivelul secţiei penale, a cărei activitate face probabil cel mai frecvent obiectul scrutinului public, se constată în anul de referinţă că aproximativ 91% din cauzele aflate pe rol au fost soluţionate într-un interval de sub patru luni în timp ce numai 0,67% dintre acestea au depăşit un an de la înregistrare. Durata de soluţionare a cauzelor înregistrează o tendinţă descrescătoare şi la nivelul secţiei civile, în timp ce operativitatea a crescut în anul de referinţă cu aproape 20 de puncte procentuale ceea ce susţine tendinţa generală de reducere a stocului de dosare”, a mai subliniat Corina Corbu.

Citiți și:

Ilie Bolojan, prezent la RAPORTUL anual de activitate al Înaltei Curți / „Este o ocazie de a reflecta cu onestitate și LUCIDITATE la starea justiției”

Parchetul de pe lângă ICCJ s-a sesizat din oficiu după declarațiile lui George Simion: „Infracțiunea de incitare la violență”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
CAUZA morții lui Ion Drăgan. Cine l-a găsit fără suflare în noaptea de Crăciun, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Rusia amenință România și o acuză că împinge lumea spre un nou război mondial. „Indivizi cu conexiuni în KGB și GRU au acționat aici”
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Rusia ar putea amplasa noi rachete hipersonice la o fostă bază aeriană din Belarus: „Extinde raza de acțiune în Europa”
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?