Misterele edițiilor princeps: De ce Creangă este mai rar decât Eminescu?

Ion Creangă, acest autentic bard al sufletului românesc, rămâne o personalitate covârșitoare în literatura noastră națională, înzestrat cu harul rar al povestirii și o sensibilitate profund ancorată în universul rural moldovenesc. Stilul său unic, plin de farmec și prospețime, strălucește printr-o oralitate vibrantă și o spontaneitate cuceritoare.

Cu toate acestea, opera lui Creangă nu se rezumă doar la valoarea sa literară intrinsecă; ea ascunde și o dimensiune bibliografică aparte, marcată de raritatea extremă a edițiilor sale princeps, mult mai puțin accesibile decât cele ale marelui său contemporan Mihai Eminescu.

Între aceste rarități bibliografice, lucrarea didactică „Învățătorul copiilor” (1871), scrisă împreună cu reputații institutori C. Grigorescu și V. Răceanu, ocupă un loc special. Mihai Eminescu însuși o aprecia cu generozitate drept „una din puținele cărți din care copiii învață într-adevăr românește”. Structurată în trei părți distincte pentru a facilita accesul material al elevilor, această lucrare dovedește preocuparea profundă a lui Creangă pentru educație, dar și rafinamentul său pedagogic, ilustrat de povestiri celebre precum „Prostia omenească”, „Inul și cămeșa”, „Acul și barosul” și „Pîcală”. Din nefericire, edițiile originale ale acestei opere sunt astăzi rarități aproape imposibil de găsit.

SOCIAL Bilanț macabru în zilele de Crăciun: 19 persoane au fost găsite decedate în casă, în Constanța

14:20

ULTIMA ORĂ Bolojan taie indemnizația de hrană pentru 137 de copii cu handicap sau care suferă de HIV/SIDA: „Lasă oamenii vulnerabili şi mai vulnerabili”

14:16

Nu mai puțin impresionant este „Abecedarul lui Creangă” („Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară”, 1868), primul manual școlar românesc tipărit în grafie latină, ce a cunoscut o popularitate uriașă cu 23 de ediții în aproximativ 527.000 exemplare. Ediția princeps din 1868, dispărută astăzi complet, reprezintă un simbol al unei epoci în care România își definea identitatea culturală modernă. Varietatea conținutului și modificările aduse edițiilor succesive conferă acestor manuale o valoare bibliografică excepțională și o raritate deosebită.

O altă bijuterie bibliofilă o constituie ”ediția Kirileanu” din 1939, o operă editorială monumentală, remarcabilă prin grija și acuratețea critică a editării. Cu toate că această ediție a avut un tiraj amplu, doar 50 dintre exemplarele sale, imprimate pe prețioasa hârtie vidalon, au inclus celebrele povești licențioase „Povestea poveștilor” și „Povestea lui Ionică cel prost”, scrise inițial exclusiv pentru amuzamentul cercului restrâns al Junimii. Aceste texte provocatoare și satirice, având menirea explicită de a incita intelectualitatea vremii, se bucură astăzi de un statut privilegiat printre colecționari și cercetători.

La fel de căutate și apreciate sunt edițiile princeps ale „Poveștilor” și „Amintirilor din copilărie”, publicate postum între anii 1890-1892 sub atenta îngrijire a unei comisii alcătuite din prestigioase personalități precum A.D. Xenopol și Grigore Alexandrescu. Aceste ediții, marcate de greșeli tipografice și intervenții editoriale controversate, au devenit, paradoxal, cu atât mai valoroase pentru colecționari, fapt ilustrat sugestiv de strădania neobosită a renumitului bibliofil Prof. Ion Iliescu, care a așteptat mai bine de trei decenii pentru a intra în posesia lor.

Conservarea precară, datorată hârtiei de calitate inferioară, a făcut ca edițiile originale ale operelor lui Creangă să devină astăzi rarități bibliografice de excepție, la fel ca și manuscrisele originale, majoritatea dispărute după moartea scriitorului. Cele rămase reprezintă însă valori istorice și culturale inestimabile, păstrate cu evlavie în locuri precum Bojdeuca lui Creangă din Iași, primul muzeu memorial literar din România, inaugurat la 15 aprilie 1918. Aici se aflau nu doar manuscrise și fotografii rare, dar și o gramatică franceză cu însemnările personale ale scriitorului, mărturii vii ale unei personalități dornice de cunoaștere universală și autoeducație continuă.
Prin raritatea și dificultatea procurării lor, edițiile princeps ale operelor lui Ion Creangă capătă astfel o valoare bibliografică aparte, evidențiindu-se în mod distinct în fața edițiilor princeps ale lui Mihai Eminescu, fără a diminua însă valoarea culturală și literară incontestabilă a operei eminesciene.