3 aprilie în calendarul creștin ORTODOX: Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 aprilie. El s-a născut în Cezareea Bitiniei, din părinţi dreptcredincioşi. Tatăl se numea Filaret, tuns în călugărie, după ce soția a trecut la cele veșnice, în a opta zi după naşterea pruncului Nichita, arată Vieţile Sfinţilor.

Sfântul Nichita a trăit în perioada iconoclasmului, un curent eretic care impunea distrugerea icoanelor.

Hirotonit de însuşi patriarhul Constantinopolului, Tarasie

S-a călugărit în Mănăstirea Midichiei, a neadormiţilor, unde era egumen stareţul Nichifor. După şapte ani de vieţuire în mănăstire, Sfântul Nichita a fost silit de egumen să se preoţească şi l-a hirotonit însuşi patriarhul Constantinopolului, Tarasie.

Sfântul Tarasie a ocupat scaunul patriarhal al Constantinopolului la rugămintea împărătesei Irina (regentă între anii 780-797; împărăteasă între anii 797-802), deşi era mirean, în dorinţa de a pune capăt tulburărilor iconoclaste şi de a restabili dogma dreptei credinţe.

CLIMĂ În timp ce românii se luptă cu frigul, australienii trăiesc zile de foc. Caniculă extremă și incendii de vegetație devastatoare

16:49

SOCIAL Bradul de Crăciun din Bârlad, motiv de glume pe internet

16:43

După hirotonie, Sfântului Nichita i s-a încredinţat toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al cuviosului Nichifor, slăbit de bătrâneţe, căruia i-a urmat la stăreţie.

Lupta împotriva icoanelor, în noul ei val, după moartea împărătesei Irina, a fost deschisă de împăratul Leon Armeanul, în anul 813. Dreptcredincioşii erau prigoniţi, clericii surghiuniţi şi însuşi patriarhul a fost înlocuit cu un om al împăratului, trecut în câteva zile prin toate treptele ierarhiei.

Aruncat în temniță

În această perioadă, împreună cu alţi egumeni, Sfântul Nichita a fost închis în temniţă şi, apoi, trimis în surghiun pe o insulă mică, care purta numele Sfintei Muceniţe Glicheria, pentru că acolo se aflau sfintele ei moaşte.

Biserica şi mănăstirea zidite în numele Sfintei Glicheria erau încredinţate de autorităţi unui oarecare Antim. „Acel om era foarte rău, vrăjitor, urâtor de cele sfinte, rău-meşteşugar, vrăjmaş viclean, mândru şi nemilostiv, pentru a lui sălbăticie şi rău nărav, locuitorii de acolo îl numeau Caiafă”. (Vieţile Sfinţilor)

Acestui Antim i se făgăduise o mare răsplată dacă va putea să îl convingă pe Sfântul Nichita să treacă de partea ereticilor. Pentru aceasta îl chinuia mult, închizându-l într-o temniţă foarte strâmtă şi printr-o gaură îi dădea foarte puţină mâncare.

Slăbit de suferinţe şi de bătrâneţe, la sfârşitul prigoanei, Sfântul Nichita nu s-a mai întors la mănăstirea sa, ci a rămas la linişte, într-un schit, de unde s-a mutat la Domnul. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)