Prima pagină » Emisiuni » Ion Cristoiu: „M-au scos de pe TikTok după un telefon, cum se făcea pe vremuri”

Ion Cristoiu: „M-au scos de pe TikTok după un telefon, cum se făcea pe vremuri”

Ion Cristoiu a fost invitat în emisiunea „Dan Diaconescu Direct”, unde a discutat despre circumstanțele în care i-a fost închis contul personal de pe platforma TikTok. Publicistul presupune că ar exista, de fapt, intenții ascunse în spatele deciziei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Dan Diaconescu.

Cristoiu a povestit despre cum, în mod neașteptat, spune acesta, platforma TikTok i-a închis contul personal. Acesta relatează cum a primit un prim avertisment în luna martie, în urma conținutului postat, dar contul său a fost închis abia recent. Deși se aștepta să fie sancționat din cauza postărilor sale anterioare, surpriza a venit când a aflat că a fost suspendat abia acum, fără a fi avertizat în prealabil. Ion Cristoiu sugerează că ar fi putut exista o influență externă asupra deciziei, făcând o paralelă cu practica de cenzurare din perioada comunistă.

„Pe 23 martie, că e foarte interesant, mi-au dat avertisment și mă așteptam, dacă ar fi pus ochii pe mine… Eu am mai postat de atunci până azi, la ora 17:40, foarte interesat, când l-au suspendat. Dar ei de atunci, domnule Dan Diaconescu, puteau să-mi dea alte avertismente. Că, teoretic, după un număr de avertismente se poate închide contul. Nu, ei m-au lăsat și azi m-au anunțat la 17:40, m-am uitat, ce au făcut șmecheria, la mine, o să vă trimit primul avertisment din 23 martie, da? Și urmează avertismente din ianuarie, nu știu dacă ați înțeles. Adică băieții au primit un telefon de la ‘tovarășa’, așa cum era pe vremuri, și i-au zis aia, sunt sigur, domnule. Domnule, nici nu discutăm, numai la noi când eram în presa comunistă, numai telefonul de la tovarăși era”, relateaza Cristoiu.

Cristoiu: „Domnule, dar de ce?… S-a hotărât”

Publicistul compară experiența avută cu modul în care deciziile erau luate în perioada comunistă, atunci când măsurile erau impuse fără explicații clare. Cristoiu sugerează că măsura de suspendare a contului său ar fi fost luată la ordine externe, asemănătoare cu practica din trecut, considerând nejustificată acțiunea, având în vedere că nu a primit avertismente recente.

„Adică puteai să stai de vorbă și cu tovarășul. Când a zis tovarășa, ‘Cristoiu pleacă în 5 minute, în 5 minute eram pe scări. Și iar foarte important, uite că e și domnul Teodorovici, era următorul lucru, niciodată nu ni se spunea cine e, spuneam, „Domnule, dar de ce?… S-a hotărât” Era „S-A”. Adică s-a decis, cine a decis, s-a? Adică nu era tovarășa, așa că sunt aproape sigur că a fost un telefon care a zis ‘Bă, gata, ne-am săturat de Cristoiu, scoate-l’. Pentru că la 17:40… Ca să justifice, că ei n-au voie, și la ei e o lege. Ca să justifice scoaterea, trebuie să ai cinci-șase avertismente neluate în seamă. Da, și atunci mi-au pus niște avertismente din ianuarie.”

Ion Cristoiu: „ …probabil că au primit dispoziție și au zis „…cu orice preț… ”

Cristoiu, nemulțumit de sancțiunea primită, compară situația personală cu cea a alegerilor prezidențiale anulate de anul trecut.

„Nu, dar normal era, dacă după primul, că nici la ăla n-au avut dreptate. După, eu nu înjur și, am analize și uneori prea mari. Știți foarte bine că mi-ați zis să vorbesc numai câteva minute. Vorbeam câte cinci, șase, aproape de nouă, la 10 se închide la ăla. Dar nu era normal, ați înțeles, de la ăla puteau la două postări să-mi spună, „băi, greșit”, și la un moment dat… Ei probabil că au primit dispoziție și au zis „Bă, ce dracului facem, bă, cu orice preț”. E ca la anularea alegerilor Domnul Dan Diaconescu.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum își fac unii oameni singuri norocul, potrivit unui expert de la Universitatea Stanford