Prima pagină » Religie » Anafura de Paște: Când se mănâncă și ce simbolizează

Anafura de Paște: Când se mănâncă și ce simbolizează

Anafura de Paște: Când se mănâncă și ce simbolizează

Anafura este o bucată de pâine binecuvântată de preot. Nu este sfințită.  Nu este Euharistie și nu reprezintă „Trupul lui Hristos”, precum la împărtășanie. Sunt bucăţele din prescurile care au fost aduse și oferite de către credincioși, cu scopul de fi săvârșită Liturghia. 

Dar este o hrană sfințită care simbolizează binecuvântarea și ocrotirea divină, fiind împărţită de către preot la sfârşitul Liturghiei. Pentru a primi și consuma anafură, trebuie să nu mănânci nimic în acea zi, să se spele și să zică rugăciunea.

Gustarea din anafură este un act duhovnicesc care trebuie însoţit de rugăciune şi fapte bune, potrivit Doxologia. Anafura o simbolizează pe Maica Domnului, cea care a primit în pântecele său pe Mântuitorul Iisus Hristos.

„Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, binecuvântează, Doamne, pâinea acesta, anafura sfinţilor tăi”.

Anafura se poate mânca zilnic, ca binecuvântare, în momente de încercare sau boală sau pentru întărire sufletească când ne aflăm în dificultate. Se poate lua și înainte de începerea unei călătorii, pentru protecție și ocrotire divină pe drum.

Anafura trebuie tratată și păstrată cu respect, într-un spațiu curat și dedicat: într-un colț de rugăciune, alături de icoane și candelă, într-o cutie specială sau vas curat, acoperită cu o pânză albă, ferită de praf, umiditate și la îndemâna copiilor mici.

Dacă este uscată, poate fi păstrată mai mult timp, fără riscul de alterare.Dacă se strică, nu se aruncă, ci este îngropată într-un loc curat din grădină, ca semn de respect.


Sursa Foto: Profimedia

Citește și: Paște sau Paști? Cum se spune corect, de fapt

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!