Prima pagină » Actualitate » „Tovarășii” Adrian Zuckerman și Nicolae Ciucă, prezenți la FUNERALIILE fondatorului Grupului Alexandrion. Unde a fost înmormântat Dr. Nawaf Salameh

„Tovarășii” Adrian Zuckerman și Nicolae Ciucă, prezenți la FUNERALIILE fondatorului Grupului Alexandrion. Unde a fost înmormântat Dr. Nawaf Salameh

Dr. Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Grupului Alexandrion, a fost înmormântat, joi, la Biserica Sfântul Charbel din Dimieni, Ilfov, în prezența familiei și a sute de proeteni și colaboratori, dintre care nu au lipsit fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, și fostul ministru al Apărării, premier și președinte al Senatului, Nicolae Ciucă.

Sute de membri ai familiei, prieteni și apropiați i-au adus un ultim omagiu fondatorului Nawaf Salameh Family Office, la slujba de înmormântare de la Biserica Sfântul Charbel, a comunității maronite, de rit catolic.

Charbel Makhluf s-a născut în satul Biqa-Kafra, în Liban, în anul 1828 și în 1851 a intrat ca novice în mănăstirea de la Annaya a Ordinului Maronit Libanez. Papa Paul al VI-lea l-a beatificat la 5 decembrie 1965 şi l-a canonizat la 9 octombrie 1977. În 2003, a fost introdus în calendarul roman general.

Potrivit reprezentanților Grupului Alexandrion, condoleanțele vor fi primite vineri și sâmbătă la Hotelul Crowne Plaza București / Orhideea, între orele 18:00-20:00, iar o slujbă de pomenire va avea loc și duminică, 27 aprilie, la aceeași biserică, începând cu ora 12:00.

Cine a participat la funeralii

Fostul ambasador SUA Adrian Zuckerman, și fostul ministru al Apărării, premier și președinte al Senatului, Nicolae Ciucă s=au numărat printre cei care l-au condus pe ultimul drum.

Prezența lor la funeralii confirmă apropierea dintre ei în contextul în care infirmau ceea ce susținuse candidata la președinție Elena Lasconi în cadrul emisiunii „Ai Aflat” cu Ionuț Cristache, difuzată de Gândul.

Mai mult, faptul că Nicolae Ciucă a participat la funeralii întârește informațiile conform cărora Nicolae Ciucă s-a alăturat proiectelor familiei Nawaf după ce și-a dat demisia din Senat.

În mulțime a fost recunoscut și actorul Stelian Nistor, fost șef al masonilor scoțieni, respectiv fost Suveran Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România.

Ce lasă moștenire Dr. Nawaf Salameh

Dr. Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Nawaf Salameh Family Office, s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani, duminică, 20 aprilie 2025.

Nawaf Salameh Family Office este o firmă de investiții prestigioasă, cunoscută pentru portofoliul său diversificat și investițiile strategice în diverse sectoare, inclusiv imobiliare, ospitalitate, agricultură, energie verde și, acum, și alte tipuri de energie. Nawaf Salameh Family Office deține, de asemenea, Alexandrion Group, lider pe piețele de băuturi spirtoase și vinuri spumante din România și singurul producător de whisky single malt din țară și regiune.

Recent, Dr. Nawaf Salameh a creat American – Romanian Business Roundtable, în colaborare cu Jones Group din SUA, un think tank menit, așa cum preciza într-o analiză transmis la jumătatea lunii, să promoveze cooperarea strategică și pe termen lung între companii românești și americane, în sectoare esențiale precum energia și industria de apărare.

„Dezvoltarea capacității noastre industriale în aceste domenii, alături de creativitatea și know-how-ul specifice afacerilor americane, sunt esențiale pentru modernizarea României și consolidarea economiei noastre”, scria, pe 15 aprilie, Dr. Nawaf Salameh, fondator și președinte al Nawaf Salameh Family Office.

Mesajul familiei, la trecerea în neființă

Reprezentanții familiei au transmis, duminică, un mesaj prin care anunțau trecerea în neființă a omului de afaceri.

„Familia Salameh anunță cu profundă tristețe decesul neașteptat al Dr. Nawaf Salameh, în vârstă de 59 de ani. S-a stins din viață astăzi, lăsând în urmă un gol imens.

Dr. Nawaf Salameh a fost un om de afaceri vizionar, preşedinte şi fondator al Nawaf Salameh Family Office, un grup cu investiţii în sectoare multiple de activitate, precum ospitalitatea, agricultura sau energia regenerabilă, operațiuni pe mai multe continente și distribuție în peste 100 de țări. Alexandrion Group, liderul pieței de băuturi spirtoase şi vinuri din România este printre primele business-uri înfiinţate şi conduse de Dr. Nawaf Salameh.Născut în 1965 în Marmarita, Siria, Dr. Salameh s-a stabilit în România din anii ’80, unde și-a urmat vocația de medic înainte de a-și dedica viața antreprenoriatului.

Pe lângă realizările sale în mediul de afaceri, Dr. Nawaf Salameh a fost un filantrop devotat comunității. El a fondat Fundația Alexandrion, organizație care a preluat proiectele de responsabilitate socială și acțiunile umanitare ale grupului. Prin intermediul fundației, Dr. Salameh a susținut cultura, sportul și educația din România: a inițiat Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, un eveniment anual care onorează personalități marcante ale culturii românești; a sprijinit performanța sportivă, fiind sponsor al Comitetului Olimpic Român și al altor inițiative sportive de-a lungul anilor și s-a implicat în numeroase acțiuni caritabile, oferind ajutor concret celor aflați în suferință – de la victime ale conflictului din Ucraina până la comunități lovite de dezastre naturale recente. Prin aceste demersuri, Dr. Salameh și-a pus amprenta nu doar în economie, ci și în viața socială, câștigând respectul și aprecierea publicului.

Dincolo de realizările sale remarcabile în domeniul afacerilor, Dr. Nawaf Salameh a fost un om care şi-a trait viaţa ancorat în valorile autentice ale familiei şi credinţei. A fost un soț devotat pentru soţia sa, Rim, și un tată iubitor şi implicat în educaţia celor trei fii ai lor: Antonio, Roberto şi Michael”, a transmis familia pe Facebook.

„Credința sa creștină profundă l-a ghidat de-a lungul vieții, insuflând valori puternice și oferind putere interioară în momentele dificile. Aceste valori – integritatea, generozitatea și dragostea față de ceilalți – au fost transmise discret familiei sale, care i-a rămas fidel alături. Familia Salameh își onorează acum memoria rămânând unită, puternică și fidelă acestor principii, demonstrând puterea legăturilor pe care le-au construit împreună. Astfel, moștenirea doctorului Salameh continuă nu doar prin grupul de companii pe care l-a creat, ci și prin valorile și rezistența familiei sale, care își va păstra memoria și își va duce mai departe viziunea cu demnitate și încredere”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Citiți și:

UPDATE | Drumul lui Nicolae Ciucă, de la politică la BUSINESS. Fostul șef al Senatului intră în echipa companiei de băuturi Alexandrion

Adrian Zuckerman și Nicolae Ciucă reacționează la DEZVĂLUIRILE Elenei Lasconi, din emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”/ Poziția lui Nicușor Dan

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele

Citește și

Mediafax
Incident șocant la o nuntă. O mireasă a fost împușcată mortal, iar mirele a fost grav rănit
Digi24
Prima reacție a lui Putin după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
ANM anunță cupolă de foc peste România! Zonele unde temperatura va depăși 38 de grade Celsius
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
Adevarul
Ce poate învăța Nicușor Dan de la Iliescu, Băsescu și Iohannis: „Trebuie să jongleze cu rețeaua care controlează România din umbră”
Mediafax
Pericolele ascunse ale pedichiurii și manichiurii: ce greșeli să eviți
Click
Ea este iubita lui Victor Ponta! Politicianul, alături de o tânără misterioasă, o șatenă naturală, care a cucerit scena mondenă la evenimentul regal!
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Vedeta OnlyFans atacată după ce a petrecut o vacanță cu starul minor al Barcelonei Lamine Yamal se scuză: Nu am 30 de ani, am doar 29
Digi24
Pe cine propune PSD pentru postul de judecător la Curtea Constituțională. Anunțul făcut de Sorin Grindeanu
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Ciprian Pian? De necrezut ce i-a pus familia Duduianu pe pereți 😲
Ce se întâmplă doctore
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de la telenovela care a făcut-o celebră
observatornews.ro
Evaluarea Naţională 2025. "Capcane" pentru elevi, la proba scrisă de română
StirileKanalD
VIDEO „Aurul negru”, tot mai prețios. Cât costă benzina și motorina
KanalD
Evaluare Națională 2025: A fost publicat baremul oficial la Limba și literatura română!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
EXCLUSIV: Prețul rovinietei s-ar putea dubla! Noul plan de guvernare a fost publicat
Descopera.ro
ULUITOR: De ce este mai bine să mănânci cu betișoare?
Capital.ro
Au declarat zi de doliu național. O mare stea a României s-a stins prea devreme: Ne plecăm fruntea în fața unei pierderi de neînțeles
Evz.ro
CNAIR repară Autostrada Soarelui în plin sezon. Restricții pe A2
A1
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
Mama Elodiei Ghinescu își plânge dorul pentru unicul său nepot, Patrick! Ce s-a întâmplat cu el, în toți acești ani?
RadioImpuls
A murit o concurentă de la Bravo, ai stil! Tânăra avea doar 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Vreau și eu un conăcel, acolo, cu 100 mp, teren de tenis, piscină...
Descopera.ro
Care este cea mai bună poziție de dormit? Dar cea mai proastă? Știința răspunde!