Prima pagină » Actualitate » Ciprian Ciucu: Avem nevoie de un PREȘEDINTE cu anvergură și conștiință a momentului / România trebuie să rămână pe traiectoria europeană

Ciprian Ciucu: Avem nevoie de un PREȘEDINTE cu anvergură și conștiință a momentului / România trebuie să rămână pe traiectoria europeană

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat duminică, după ce a votat, că este esențial ca viitorul președinte al României să înțeleagă contextul internațional dificil în care se află țara și să ghideze România pe o direcție pro-europeană, fermă și stabilă.

„Am votat pentru România europeană, în special. Să mergem înainte, să nu ne uităm înapoi. Încă o dată vreau să invit la vot cât mai mulți din București, cât mai mulți cetățeni din sectorul șase și să voteze și cu mintea, și cu sufletul”, a spus Ciprian Ciucu, la ieşirea din secţia de votare.

Potrivit edilului, cetățenii au înțeles importanța acestor alegeri prezidențiale și se vor mobiliza să mențină România în Uniunea Europeană, „în afara extremismului și a influenței Rusiei”.

„Deja suntem la al doilea ciclu electoral pentru președinte, pentru că, știm cu toții, s-au anulat alegerile și s-a vorbit foarte mult în spațiul public despre importanța acestor alegeri, despre riscurile pe care le avem și despre cât de important este să avem un președinte care să aibă o anvergură și conștiință a momentului, pentru că trăim clipe istorice, noi de multe ori nu le simțim, ne vedem de viața noastră de zi cu zi, de familie, de muncă și nu simțim timpurile și eu cred că românii au înțeles și se vor mobiliza ca să țină România în Uniunea Europeană, în afara extremismului, în afara influenței Rusiei și pe o traiectorie europeană, pentru că, vedem cu toții, în ultimul timp, România s-a mișcat mai bine”, a adăugat el.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pe cine avantajează prezența mică la alegerile din București
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Primele rezultate. Cum au votat bucureștenii până la acestă oră
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Directorul general de la JPMorgan avertizează că slăbiciunea Europei ar putea afecta economia americană
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Fosilele de Anaconda arată de ce sunt acești șerpi atât de mari