Prima pagină » Știri externe » Iranul își păstrează angajamentul față de calea DIPLOMAȚIEI cu Statele Unite, după ce negocierile de la Roma au fost amânate

Iranul își păstrează angajamentul față de calea DIPLOMAȚIEI cu Statele Unite, după ce negocierile de la Roma au fost amânate

Iranul își păstrează angajamentul față de calea DIPLOMAȚIEI cu Statele Unite, după ce negocierile de la Roma au fost amânate

Iranul își păstrează angajamentul față de calea diplomației cu Statele Unite, au declarat luni reprezentanții Guvernului de la Teheran.

Anunțul a venit după ce o a patra rundă de negocieri privind programul nuclear cu Washingtonul, care urma să aibă loc la Roma în weekend, a fost amânată, conform Reuters.

„Ne-am anunțat angajamentul de a continua calea dialogului și a diplomației și ne-am arătat întreaga disponibilitate prin participarea la mai multe runde de negocieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei.

Iranul așteaptă detalii de la Guvernul din Oman, care servește ca mediator în cadrul discuțiilor, cu privire la continuarea discuțiilor cu Statele Unite, a adăugat Baghaei.

Oman anunțase că a patra rundă de discuții nucleare, planificată provizoriu pentru 3 mai, urma să fie reprogramată din motive logistice.

Iranul a acuzat SUA de „comportament contradictoriu și declarații provocatoare”

O nouă dată va fi stabilită „în funcție de abordarea SUA”, a declarat joi un înalt oficial iranian pentru Reuters.

„Sancțiunile americane asupra Iranului în timpul discuțiilor nucleare nu ajută părțile să rezolve disputa nucleară prin diplomație”, a declarat oficialul iranian. „În funcție de abordarea SUA, va fi anunțată data următoarei runde de discuții”.

Cu toate acestea, o sursă familiarizată cu această chestiune a declarat pentru Reuters că Statele Unite nu au confirmat niciodată participarea lor la cea de-a patra rundă de discuții de la Roma.

Sursa a declarat că data și locul următoarei runde de discuții nu au fost încă confirmate, dar sunt așteptate în viitorul apropiat.

Anterior, joi, Iranul a acuzat SUA de „comportament contradictoriu și declarații provocatoare” după ce Washingtonul a avertizat Teheranul cu privire la consecințele susținerii oferite rebelilor huthi din Yemen și i-a impus noi sancțiuni legate de petrol în mijlocul discuțiilor nucleare.

Președintele american Donald Trump, care a amenințat că va ataca Iranul dacă calea diplomatică eșuează, s-a arătat încrezător în încheierea unui nou acord privind programul nuclear cu Republica Islamică.

Începând din februarie, Trump a reluat o campanie de „presiune maximă” asupra Teheranului.

În 2018, în timpul primului său mandat, Trump a renunțat la un pact nuclear încheiat în 2015 între Iran și șase puteri mondiale și a reimpus sancțiuni asupra Iranului.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
Escrocii care fac bani din alba-neagra, de neclintit din centrul Romei. „Dacă plecăm noi, vin alții mai răi”
Click
Regele Charles a uitat de protocol în Bahamas! A dansat la carnaval și a devenit „regele dansului”
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Femeile cu boli autoimune, mai predispuse decât bărbații să li se spună că simptomele sunt psihologice
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă