Prima pagină » Știri politice » Victor Negrescu: „Am intervenit în cadrul grupului RRF și am atras atenția asupra riscului real ca fondurile să fie pierdute din cauza birocrației”

Victor Negrescu: „Am intervenit în cadrul grupului RRF și am atras atenția asupra riscului real ca fondurile să fie pierdute din cauza birocrației”

Victor Negrescu:

„Am intervenit astăzi în cadrul Grupului de lucru interinstituțional privind Mecanismul de Redresare și Reziliență (RRF), în calitate de raportor al Parlamentului European și de responsabil al grupului social-democrat, pentru a sublinia nevoia unor acțiuni concrete care să asigure finalizarea proiectelor aflate în derulare și protejarea fondurilor europene.”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European. 

Europarlamentarul PSD a menționat că a cerut:

-Prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele mature care nu pot fi finalizate până în august 2026
-Un mecanism clar de transfer al proiectelor nefinalizate către alte surse de finanțare europeană
– Aplicarea corectă a regulilor financiare europene pentru a oferi claritate și predictibilitate
– Consolidarea măsurilor de prevenire a fraudei și o mai bună trasabilitate a fondurilor către beneficiarii finali
– Reducerea poverii administrative, în special pentru IMM-uri, partenerii sociali și beneficiarii din grupurile vulnerabile

„Am atras atenția asupra riscului real ca fondurile să fie pierdute din cauza birocrației sau a implementării deficitare și am subliniat nevoia unei abordări coordonate între Comisie, structurile de audit și autoritățile naționale. Obiectivul meu este ca aceste resurse europene să fie salvate.”, a mai spus Negrescu.

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!