Prima pagină » Știri politice » GRINDEANU: „A fost semnat un nou contract pentru construcția unei secțiuni montane din Autostrada Unirii”

GRINDEANU: „A fost semnat un nou contract pentru construcția unei secțiuni montane din Autostrada Unirii”

Cristina Corpaci
„A fost semnat astăzi un nou contract pentru construcția unei secțiuni montane a A8 (Autostrada Unirii).  Asocierea de constructori români și turci care va construi această nouă secțiune (Miercurea Nirajului-Sărățeni), în lungime de 23,4 km, are la dispoziție 30 de luni (6 luni proiectare, 24 de luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor. Contractul are o valoare de 2,98 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (PT).”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul interimar al Transporturilor. 
La rândul său, Cristian Pistol, directorul CNAR a menționat că: „Practic, în acest moment, CNAIR implementează 4 contracte necesare construcției a 97 km din cei 216 km ai tronsonului montan de autostradă Târgu Mureș – Târgu Neamț (216 km).”
Tot CNAIR gestioneaza construcția podului peste Prut de la Ungheni, pentru care în luna aprilie a început etapa de execuție.
„Podul peste Prut de la Ungheni face parte din proiectul Autostrăzii A8 și va interconecta infrastructurile rutiere între România și Republica Moldova:
Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).”, a mai completat Pistol.
„CNAIR gestionează și construcția A7 (Ploiești – Pașcani) care prevede inclusiv interconectarea cu A8 printr-un nod rutier de tip turbion construit în zona localității Pașcani.”, a mai concluzionat Cristian Pistol.
CITIȚI ȘI:
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!