Prima pagină » Actualitate » Scenariul serialului TV „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, difuzat la Antena 1, este bazat pe un caz real. Care este povestea de viață emoționantă

Scenariul serialului TV „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, difuzat la Antena 1, este bazat pe un caz real. Care este povestea de viață emoționantă

Scenariul serialului TV „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, difuzat la Antena 1, este bazat pe un caz real. Care este povestea de viață emoționantă

Anamaria Nicolae a devenit mamă adoptivă după a hotărât să înfieze o fetiţă abandonată în spital, dar la scurt timp și surioara ei mai mică a pățit același lucru. Nu a stat pe gânduri niciun minut, iar acum se bucură de două minuni în viața sa.

„Am considerat nedrept faţă de ea să nu-i iau surioara acasă. Ei ne salvează pe noi. Habar nu avem de lucrul acesta până nu facem acest pas al adopţiei”, povesteşte ea.

Peste 300 de copii sunt abandonaţi anual, încă de la naştere, iar alţi câteva mii sunt luaţi din familiile biologice din cauza abuzurilor la care sunt supuşi. Anul trecut, au fost finalizate 1.200 de adopţii, un număr constant, deşi procedurile au fost mult simplificate în ultimii ani, potrivit Observator TV.

Procedurile de adopţie durează aproximativ doi ani, uneori poate mai puţin, iar părinţii adoptivi trebuie să îndeplinească mai multe condiţii pentru a obţine atestatul, apoi se caută copilul în funcţie de criteriile solicitate.

„Încercăm să lucrăm la aceste termene. De cele mai multe ori familiile adoptatoare doresc copii cu vârste foarte mici. Încercăm să facem o conştientizare, prin DGASPC-uri (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului-n.r.), a părinţilor, pentru a fi mai flexibili în solicitări, acesta ducând un parcurs foarte rapid de adoptare”, a declarat Helena Omna Raicu, preşedintele ANPDCA (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție).

Însă, dacă familia alege profilul public unde sunt copii mai mari, atunci timpul se scurtează în mod considerabil.

„Îi zic soţului: «hai să ne uităm încă o dată pe Vaslui». Şi el îmi zice: «dar de ce să ne uităm, că ne-am mai uitat?». Şi i-am zis… «te rog frumos, mai dă o dată pe Vaslui!». Şi a apărut Sofia. Cea mică. Atunci abia fusese adăugată în sistem”, spun Cătălin şi Florentina Fighir, părinţi adoptivi.

Părinţii au concediu timp de doi ani, după ce se finalizează adopţia, pentru a se adapta împreună cu copilul. Dar, de multe ori, din fericire, legătura se produce într-un timp mult mai scurt.

„Consilierea şi această parte sufletească de la copil la părinte uneori durează, dar cu sprijinul DGASPC-urilor, cu sprijinul nostru şi cu sprijinul consilierilor aceste lucruri sunt de cele mai multe ori cu o rată de succes îmbucurătoare”, a mai explicat Helena Omna Raicu.

Numărul de adopţii naţionale a rămas constant în ultimii 20 de ani, de când au fost interzise adopţiile internaţionale, dar cu toate acestea, sunt 7.000 de copii, anual, care nu-şi găsesc familii. Aceştia sunt preluaţi în sistemul de protecţie, iar unii ajung să se pună singuri pe picioare, potrivit sursei citate.

„Cu foarte multă iubire şi foarte multă răbdare putem să-i facem mari şi fericiţi”, concluzionează Anamaria Nicolae, mamă adoptivă.

Astfel de poveşti au inspirat serialul original semnat de Ruxandra Ion, difuzat la Antena 1, „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ