Prima pagină » Actualitate » Alexandru Chirilă, sfat pentru românii care vor să investească în AUR. Ce rol joacă prețiosul metal în vremuri de criză

Alexandru Chirilă, sfat pentru românii care vor să investească în AUR. Ce rol joacă prețiosul metal în vremuri de criză

Aurul a fost dintotdeauna un simbol al siguranței în vremuri incerte. În prezent, aflându-ne în pragul unei posibile crize economice globale, mulți se întreabă dacă acest metal prețios mai reprezintă o investiție solidă sau este doar un mit. Alexandru Chirilă, unul dintre cei mai apreciați CEO din România, a vorbit despre acest subiect în cel mai nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, difuzat sâmbătă, 7 iunie.

Alături de jurnalistul Adrian Artene, Chirilă a conturat un ghid de bune practici financiare pentru cei care vor să-și protejeze economiile și să evite un posibil faliment personal.

Chirilă: „Există patru mari refugii”

Iar întrebarea despre aur a venit firesc, în contextul discuției despre investiții sigure în vremuri tulburi precum cele din prezent.

„Există patru mari refugii”, spune Chirilă, atunci când vine vorba despre siguranță financiară în fața incertitudinii. „Dolar, franc elvețian, yen japonez și aur”. Cu alte cuvinte, în perioade de criză, investitorii „se refugiază ori în valute, ori în aur”.

Pentru cei care se gândesc să „parieze” pe aur în speranța unor câștiguri spectaculoase, Alexandru Chirilă are un mesaj clar: aurul nu este despre randamente, ci despre stabilitate.

„Aurul reprezintă mai mult o alternativă de securitate, nu de oportunitate pentru randamente; este o alternativă pentru a echilibra puțin riscul în portofoliul nostru” – Alexandru Chirilă

Mai mult decât un simplu lingou de metal prețios, aurul înseamnă o întreagă industrie în spate – companii miniere, venituri, investiții și riscuri. „Se investesc bani în companii miniere care extrag aur; sunt business-uri în sine, cu venituri, cheltuieli, investiții, cu produs de extracție de aur”, spune Chirilă.

Ce țări investesc în aur

CEO cu ani de experiență în spate, Alexandru Chirilă a observat că, în ultima perioadă, marii jucători globali au adoptat o atitudine prudentă și, totodată, strategică: cumpără aur. Țări ca SUA și China au crescut semnificativ rezervele de metal prețios. „Aurul reprezintă o poveste interesantă. În ultimii ani s-a observat o goană după aur – a Chinei, a SUA. Nu e riscant să investim în aur”, arată Chirilă.

Așadar, în acest peisaj economic în care trăim, Alexandru Chirilă consideră că aurul reprezintă nu o soluție miraculoasă, ci un instrument de stabilizare a finanțelor, util în diversificarea unui portofoliu sănătos.

Podcastul „Altceva cu Adrian Artene” continuă să aducă în fața publicului român voci relevante, teme grele și dialoguri care fac diferența. Este, așa cum o spune și numele, „altceva”: o invitație la reflecție, luciditate și decizii informate, mai ales când vine vorba de bani.

Vezi integral podcastul „Altceva cu Adrian Artene” ediția din 7 iunie 2025.

CITEȘTE ȘI:

Alexandru Chirilă a dezvăluit, la podcast „ALTCEVA cu Adrian Artene”, un ghid de supraviețuire financiară înaintea unei crize fără precedent

Podcast ALTCEVA. Cristian Chifoi dezvăluie primul pas spre avere: află unde se duc banii tăi!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!