Prima pagină » Actualitate » Legendara CRISTINA Neagu încheie cu lacrimi în ochi cel mai glorios capitol din handbalul românesc: „Sper că voi fi mereu în inimile voastre”

Legendara CRISTINA Neagu încheie cu lacrimi în ochi cel mai glorios capitol din handbalul românesc: „Sper că voi fi mereu în inimile voastre”

Cristina Neagu a încheiat, duminică, 7 iunie, un capitol grandios în istoria handbalului românesc, în cadrul unei gale desfășurate la Sala Palatului, unde a fost celebrată pentru cei 25 de ani de carieră, de-a lungul cărora a fost declarată de patru ori „cea mai bună handbalistă a lumii”, de Federația Internațională de Handbal.

Legendara handbalistă Cristina Neagu și-a marcat retragerea printr-un meci simbolic la Sala Palatului, unde, cu lacrimi în ochi, a oferit publicului român  o ultimă reprezentație.

„Săgeata albastră”, așa cum o alinta tatăl ei, a evoluat în fața a 5000 de spectatori, printre nume mari din lumea handbalului, dar și președintele României, Nicușor Dan.

Cristina Neagu și-a luat „la revedere” cu lacrimi în ochi de la o carieră fulminantă

Gala Neagu a inclus o serie de activități, ce au culminat cu un meci demonstrativ între echipele World Stars și Home Legends. Meciul a inclus trei de câte 15 minute și au fost presărat cu câteva momente amuzante, când jucătoarele au schimbat rolurile, devenind portar sau arbitru.

Echipa World Stars, antrenată de Dragan Adzic, le-a inclus pe jucătoarele Jelena Grubisic, Siraba Dembele și Carmen Martin. Home Legends au jucat sub îndrumarea Mariei Covaci și a reunit foste glorii ale handbalului românesc, precum Luminița Huțupan Dinu, Paula Ungureanu și Cristina Vărzaru

‘M-am simțit minunat. Faptul că aceste nume imense ale handbalului românesc și internațional au răspuns pozitiv la această invitație cred că spune totul despre ceea ce am reușit în cariera mea.
Sunt fericită sunt și puțin obosită. A fost o zi emoționantă care continuă.

Le mulțumesc oamenilor care au fost alături de noi, au stat la 40 de grade pentru poze și autografe, apoi la meci. Sper că și ei sunt la fel de bucuroși ca și mine. A fost și pentru ei multă emoție și o zi memorabilă. Emoțiile le-am simțit mai tare la ultimul meci oficial. Acum știam că este mai mult pe pozitiv, pe sărbătoare și am avut o stare diferită. Evenimentul în sine a fost extraordinar aș putea spune, unic în handbal.

Și vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în această gală. A fost un weekend minunat, sper că s-au bucurat și oamenii, jucătoarele cu siguranță au fost impresionate ca și mine de altfel. Și de acum încolo va rămâne omul Cristina Neagu’, a declarat Neagu.

Cristina Neagu: „Urmează un nou capitol pentru mine”

„Și când mă uit la televizor la meciuri nu neapărat am emoții, dar e o stare diferită față de atunci când jucam, pentru că acum trebuie să vorbesc la trecut. Chiar nu știu cum o să fie în tribună. Cu siguranță va un pic straniu când sezonul va începe și eu nu va mai trebui să merg la antrenamente și să mă pregătesc pentru meciuri.

Dar urmează un nou capitol pentru mine. Am încheiat un capitol frumos al vieții mele. L-am încheiat foarte frumos așa cum mi-am dorit și vom vedea ce va urma. Las lucrurile să vină de la sine și vom vedea ce va aduce viitorul’, a mai spus
Neagu.

„Handbalul a fost viaţa mea, am visat pe semicerc. Şi n-am uitat niciodată de unde am plecat! De acum, o să las pur şi simplu lucrurile să vină de la sine, să văd unde duce drumul mai departe. Mulţumesc, România! Sper că voi fi mereu în inimile voastre”, a transmis Neagu la finalul galei.

Cristina Neagu fost declarată de 4 ori cea mai bună handbalistă a lumii. A fost cea mai bună marcatoare all time a Campionatului European și a Ligii Campionilor, MVP și golgheter la Mondiale. A înscris 972 de goluri pentru echipa națională și are în cont 8 titluri de campioană a României.

Palmaresul Cristinei Neagu

  • 2 titluri de campioană (8 în România, 4 în Muntenegru)
  • Liga Campionilor (2015, cu Buducnost)
  • Bronz la Campionatul Mondial (2015)
  • Bronz la Campionatul European (2010)
  • Golgeter de trei ori în Liga Campionilor
  • Cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor (1.232 goluri)
  • Cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene (303 goluri)

Foto: MEDIAFAX

Recomandarea video

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Mesajele subtile ale ambasadelor străine pentru România: amenințări din Rusia, prietenie din SUA, solidaritate din Franța
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Scenariul care îl sperie pe J.D. Vance: armele nucleare ale Franței și Marii Britanii, controlate de politicieni islamiști „în 15 ani”
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu