Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „Statul nu are bani. Singurii bani pe care îi are sunt cei pe care îi ia de la CETĂȚENI”

Adrian Severin: „Statul nu are bani. Singurii bani pe care îi are sunt cei pe care îi ia de la CETĂȚENI”

Adrian Severin: „Statul nu are bani. Singurii bani pe care îi are sunt cei pe care îi ia de la cetățeni”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a vorbit despre dependența militară pe care o au țările europene față de Statele Unite, în contextul dezvoltării militare slabe din regiune în ultimii ani. Astfel, acestea sunt obligate să achiziționeze armament american, deși situația economică precară, cauzată de crizele din ultimii ani, nu ar permite astfel de cheltuieli. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Adrian Severin vorbește despre criza COVID și războiul din Ucraina, care au îngenuncheat economic Europa, însă consideră că cea mai gravă este, de fapt, criza de sistem din Uniunea Europeană, cauzată de modul în care a fost condusă în ultimii ani. Acesta susține că statele membre NATO s-au bazat pe infrastructura militară americană în eventualitatea unui conflict, iar acum, în contextul războiului actual, sunt nevoite să achiziționeze armament american din banii contribuabililor.

„Economia Europei este pe butuci. Războiul din Ucraina ne-a distrus, COVID înainte, ne-a distrus, criza bancară dinainte, ne-a distrus. Suntem într-un șir de crize care se adaugă crizelor de sistem ale Uniunii Europene și de conducere din Uniunea Europeană, care este urmarea unei crize a democrației în Uniunea Europeană. Deci, toate aceste crize nu permit Uniunii Europene, așa cum nu-i permit nici României, să ducă un război și să facă cheltuieli de înarmare. Noi trebuie să tăiem acum cheltuielile de înarmare. Noi trebuie să tăiem cheltuielile de război ca să stimulăm economia. Cu atât mai mult cu cât, dacă vrem să investim în industria de apărare, nu putem să așteptăm ceva bun decât peste 10 și nu știu câți ani, pentru că noi nu avem tehnologii.”

Adrian Severin: „Singura carte rămasă a americanilor este cea militară”

În continuare, invitatul afirmă că nici situația Statelor Unite nu este una favorabilă, dat fiind faptul că singura lor resursă rămasă ar fi cea militară. Statele europene care se înarmează din arsenalul american, pentru a evita o revoltă publică pe această temă, ar crea diferite pericole fictive, cu scopul de a genera teamă în rândul populației, susține acesta. Tema amenințării rusești , spune el, a fost folosită doar pentru a băga frica în populație, iar abordarea potrivită ar fi fost păstrarea unor relații de cooperare cu Rusia, pentru evitarea conflictelor din regiune, precum cel din Ucraina.

„Singurii care au investit masiv și sunt într-adevăr înaintea noastră în acest domeniu sunt americanii. Din păcate pentru ei, asta e ultima lor carte și singura lor carte. Înainte aveau cartea economiei, aveau cartea morală, aveau cartea culturală a visului american. Aveau Hollywood, aveau presa minunată, aveau universitățile, toate s-au dus. Americanii au mizat pe cartea militară și au rămas numai cu ea. Europenii n-au mizat pe cartea militară, tocmai pentru că ei s-au bazat pe sprijinul american. Acum, dacă vor dintr-o dată să devină o putere militară, trebuie să facă și ei ce-au făcut americanii. Dar nu pot face, pentru că n-au cu ce, n-au bani și nici timp. Și cumpără de la americani cu banii noștri. Statul n-are bani. Singurii bani pe care-i are statul sunt banii pe care îi ia de la cetățeni. Pentru ca cetățenii să accepte să dea bani, trebuie să-i sperie de ceva. Păi ne speriem de amenințarea rusească. Am ținut această amenințare, între ghilimele, în parametrii liniștii pentru câteva zeci de ani. Și a fost, și puteam s-o ținem în continuare. Eu știu, eu am fost pe linia întâi, m-am luptat și am plătit pentru această luptă. Personal, am plătit. M-am luptat tocmai ca să putem să menținem această relație pacifistă cu Rusia, să-i facem pe ruși să înțeleagă că e pentru ei mai favorabil să aibă o relație de cooperare cu noi decât un război cu noi. Asta era valabil inclusiv în ceea ce privește Ucraina. Trebuia să gestionăm politica ucraineană în așa fel încât rușii să înțeleagă că mai bine este să o lase așa cum merge și să se împace cu noi și să lucreze cu noi, decât să intervină militar în Ucraina.”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Știri false despre „alimente contaminate din Ucraina” se răspândesc în mediul online din Polonia
Digi24
Haos pe portavionul USS Harry S. Truman. Un crucișător american a confundat propriile avioanele F/A-18 Super Hornet cu rachete inamice
Cancan.ro
Cel mai mare secret al Ștefaniei Szabo iese la iveală: incredibil cu cine se iubea pe ascuns! 'Este un om important, cu familie!'
Prosport.ro
FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
Mediafax
Veste bună! Sumele pentru unele beneficii sociale, virate în avans de ANPIS. Când vor ajunge banii la beneficiari
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Scenariu absurd într-o comună din Dolj: Primăria, câștigată de candidatul PSD, care în urmă cu 6 luni a fost ales primar din partea PNL
Cancan.ro
SURPRIZĂ! Cine este soția lui Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei, și ce afaceri 'învârte'
Ce se întâmplă doctore
Transformarea uluitoare a prezentatorului celebru, după ce a slăbit spectaculos! Acum e alt om, abia l-au recunoscut apropiații
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii care ADORĂ sensurile giratorii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Când mirodeniile valorau cât aurul: adevărata poveste a lui Vasco da Gama în India