Un tânăr de 27 de ani a murit, duminică, după ce un copac a căzut peste el, pe Aleea Tiberiu Brediceanu (Aleea de sub Tâmpa) din municipiul Brașov. O femeie a fost rănită în același incident. La fața locului au fost mobilizate de urgență următoarele resurse: un echipaj pentru descarcerare, un echipaj de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, precum și două echipaje SMURD, conform ISU Brașov.
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent”, a arătat Primăria.
”Cu profund regret, ne exprimăm durerea faţă de tragicul incident petrecut în municipiul Braşov, unde un copac aparent sănătos s-a prăbuşit şi a lovit două persoane, cauzând, din nefericire, decesul uneia dintre ele. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, cărora le transmitem întreaga noastră compasiune şi sprijin în aceste momente grele. Este o tragedie care ne afectează profund pe toţi”, a arătat Primăria Braşov, într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, evenimentul nu putea fi anticipat sau prevenit.
Echipajele de intervenție au acționat pentru eliberarea victimelor de sub arborele prăbușit și acordarea asistenței medicale de urgență.
Una dintre persoanele implicate, un tânăr în vârstă de 27 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de către personalul medical.
Cealaltă persoană, o femeie în vârstă de 35 de ani, este conștientă și i s-a acordat asistența medicală necesară la fața locului.