Prima pagină » Știri externe » Pentagonul crede că bombardamentele americane vor ÎNTÂRZIA programul nuclear iranian cu aproape doi ani

Pentagonul crede că bombardamentele americane vor ÎNTÂRZIA programul nuclear iranian cu aproape doi ani

Specialiștii Departamentului american al Apărării cred că bombardamentele Statelor Unite și Israelului asupra Iranului vor întârzia programul atomic al regimului islamist de la Teheran cu aproape doi ani, deși conform serviciilor europene, stocurile iraniene de uraniu rămân în mare parte intacte.

”Am degradat programul atomic iranian și va fi întârziat cel puțin un an sau doi, arată evaluările Departamentului Apărării. Estimăm că programul nuclear iranian va fi întârziat cu aproape doi ani. Dar toți aliații au felicitat Statele Unite, pe președinte și pe secretarul Apărării, pentru acea operațiune îndrăzneață, au salutat ideea că acțiunile americane asupra Iranului au fixat condițiile pentru stabilitate mondială”, a declarat Sean Parnell, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Statele Unite s-au alăturat Israelului și au bombardat masiv, pe 13 iunie, instalațiile atomice iraniene de la Fordo, Natanz și Isfahan. Președintele SUA, Donald Trump, susține că programul nuclear iranian a fost distrus, dar experții independenți și analiștii anumitor servicii americane au dubii asupra acestui lucru.

Un raport de evaluare întocmit de serviciile secrete americane arată că instalațiile nucleare iraniene nu au fost distruse complet și că programul atomic a fost întârziat doar câteva luni prin raidurile aeriene israeliene și americane. Pe de altă parte, numeroși specialiști independenți cred că autoritățile iraniene au reușit transferul a circa 400 de kilograme de uraniu purificat într-un loc secret înaintea bombardamentelor masive efectuate de Statele Unite, ceea ce ar indica ineficiența operațiunii militare împotriva programului atomic iranian. Teheranul a anunțat că instalațiile nucleare au suferit ”daune considerabile”, evitând să precizeze dacă programul atomic va putea fi reactivat în curând.

Evaluările preliminare ale serviciilor secrete din anumite țări europene sugerează că stocurile iraniene de uraniu purificat rămân în mare parte intacte în urma bombardamentelor americane.

Foto: Profimedia

Video: Off the Press

Citește și:

ANALIZĂ Le Monde: Când Franța suplimentează cheltuielile, Germania face investiții /Cele două țări se ÎNDEPĂRTEAZĂ una de alta la nivelul obiectivelor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Adevărul din spatele calvarului trăit de Andreea Sasu, iubita lui Philipp Plein! A făcut 10 operații în doar trei luni. Ce intervenție estetică i-a provocat infecția care a dus-o la un pas de septicemie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi descoperit, în sfârșit, cum se răspândește boala Alzheimer prin creier