Prima pagină » Știri externe » Iranul nu va relua negocierile NUCLEARE cu Statele Unite până când nu vor fi îndeplinite condițiile prealabile

Iranul nu va relua negocierile NUCLEARE cu Statele Unite până când nu vor fi îndeplinite condițiile prealabile

Iranul nu va relua negocierile NUCLEARE cu Statele Unite până când nu vor fi îndeplinite condițiile prealabile

Parlamentul iranian a transmis că nu dorește să reia negocierile nucleare cu Statele Unite până când nu sunt îndeplinite condițiile prealabile.

„Atunci când SUA folosesc negocierile drept un instrument pentru a induce în eroare Iranul și a acoperi un atac militar brusc al regimului sionist, discuțiile nu pot fi purtate ca înainte. Condițiile prealabile trebuie stabilite și nu pot avea loc până când acestea nu sunt îndeplinite pe deplin”, conform unui comunicat.

Declarația nu a prevăzut și condițiile prealabile, dar ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat anterior că ar trebui să existe garanții că nu se vor mai desfășura alte bombardamente împotriva Teheranului.

Iranul și SUA au purtat 5 runde de negocieri mediate de Oman înainte de războiul aerian de 12 zile.

Iranul are termen pentru negocieri până la sfârșitul lunii august

Săptămâna trecută, Abbas Araghchi a reiterat poziția Teheranului, conform căreia nu va accepta un acord care să nu permită desfășurarea procesului de îmbogățire a uraniului, potrivit agenției de presă Reuters.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, marți, că nu se grăbește să negocieze cu Iranul, deoarece instalațiile nucleare sunt deja „distruse”, iar programul nuclear iranian a fost încetinit. Totuși, SUA, alături de trei state europene, au convenit să stabilească un termen limită pentru un acord, la finalul lunii august.

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a declarat, marți, că Parisul, Londra și Berlinul vor reintroduce sancțiunile ONU împotriva Iranului, până la sfârșitul lunii august, dacă nu se concretizează vreun acord.

„Amenințarea de a utiliza mecanismul de reluare a sancțiunilor nu are bază juridică sau politică și va fi întâmpinată cu un răspuns adecvat și proporțional din partea Republicii Islamice Iran”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

Franța îndeamnă statele membre UE să impună SANCȚIUNI împotriva coloniilor israeliene din Cisiordania

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum poți ține departe ploșnițele urât mirositoare care invadează casele?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!