Prima pagină » Știri externe » Directorul general al unui colos financiar avertizează că Germania ar putea redeveni “omul BOLNAV al Europei”

Directorul general al unui colos financiar avertizează că Germania ar putea redeveni “omul BOLNAV al Europei”

Directorul general al unui colos financiar avertizează că Germania ar putea redeveni “omul BOLNAV al Europei”

Directorul general al companiei de asigurări Allianz a avertizat că Germania riscă să devină “omul bolnav al Europei”.

Oliver Bate, directorul general al Allianz, a mai avertizat că sistemul de asistență socială al Germaniei s-ar putea prăbuși într-un deceniu dacă Guvernul nu recurge la tăieri de cheltuieli.

În timpul întâlnirii anuale a conducerii Allianz cu presa, miercuri, Bate a declarat:

“Ne-am întors unde eram în 1997 . . . când Germania era poreclită ‘omul bonav al Europei’.”

El a adăugat că în timp ce rata șomajului în prezent este mult sub cele cinci milioane de șomeri din 1997, Germania se confruntă cu riscuri în creștere, în principal datorită creșterii nesustenabile a costurilor din sănătate și asistență socială.

“Previziunea mea este că, în zece ani, sistemul nostru de asistență socială va fi îngenunchiat”, a spus el.

Bate a adăugat că Germania „nu își poate permite” ca Produsul Intern Brut să stagneze în timp ce cheltuielile cu sănătatea cresc „cu 6%, 7% sau 8% pe an”.

„Din punct de vedere matematic, nu trebuie să fii un geniu” pentru a vedea unde duce asta, a adăugat Bate.

„Chiar credem că o companie precum Nvidia valorează 4.000 de miliarde de dolari?”

Economiștii au avertizat cu privire la deficitele iminente ale sistemului de pensii german, în contextul în care generația născută între mijlocul anilor 1950 și mijlocul anilor 1960 ajunge la vârsta pensionării.

„Sistemul nostru de pensii nu funcționează și avem nevoie de randamente ridicate ale investițiilor”, a mai spus Bate.

El a adăugat că este îngrijorat de evaluările ridicate ale acțiunilor companiilor de tehnologie din SUA, menționând Nvidia și Tesla.

„Chiar credem că o companie precum Nvidia valorează 4.000 de miliarde de dolari? Sau Tesla?”, a întrebat el. „Este cu adevărat bine să aveți o mare parte din portofoliu investit în aceste lucruri? Nu dau sfaturi de investiții, dar în lumea în care trăim, aș fi un pic mai atent.”

Bate, care conduce Allianz din 2014, este cunoscut în Germania pentru opiniile sale directe, notează Financial Times. Anterior, el a pledat, printre altele, pentru creșterea impozitului pe moștenire și reducerea dreptului la concediu medical plătit.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Donald Trump afirmă că Germania a cumpărat sisteme PATRIOT din SUA /„Sunt în drum spre Ucraina”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Luna Plină de la sfârșitul lunii august aduce o surpriză pentru turiștii care își petrec vacanța în Grecia