Prima pagină » Actualitate » Polițiștii au îndepărtat un drapel arborat care conținea însemne FASCISTE, de la mormântul părintelui Ilie Lăcătușu

Polițiștii au îndepărtat un drapel arborat care conținea însemne FASCISTE, de la mormântul părintelui Ilie Lăcătușu

sursa foto: captura video Antena3

Polițiștii au îndepărtat un drapel arborat care conținea însemne fasciste, de la mormântul părintelui Ilie Lăcătușu, aflat în Sectorul 6 al Capitalei.

Ieri, 22 iulie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat, în incinta unui cimitir din Sectorul 6, un drapel care se afla arborat și care conținea însemne care fac referire la anumite ideologii fasciste.

Polițiștii din cadrul subunității, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au luat toate măsurile legale care s-au impus.

Acest drapel a fost îndepărtat, iar în cauză au fost demarate activități pentru identificarea persoanelor care au arborat drapelul cu simbolul respectiv.

În acest caz, verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.

„Poliția Capitalei reafirmă angajamentul ferm de a acționa în mod prompt și legal pentru prevenirea și combaterea oricăror manifestări care aduc atingere valorilor democratice și ordinii de drept”, se arată într-un comunicat al DGMB.

Marți, la mormântul preotului Ilie Lăcătușu, canonizat anul trecut de Biserica Ortodoxă, a avut loc o manifestare legionară. Participanții au adus cu ei steaguri ale mișcării legionare din perioada interbelică și s-au adunat în jurul mormântului din cimitirul Giulești.

Ieri a fost ziua prăznuirii părintelui Ilie Lăcătușu, iar zeci de oameni au venit la cimitirul Giulești, acolo unde se afla racla cu sfintele moaște, dar unii dintre participanți au adus cu ei steaguri și însemne legionare, și s-au adunat în jurul mormântului.

Amintim că, recent, Parlamentul a decis înăsprirea pedepselor pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie. Astfel că, cei care le promovează pot primi până la 10 ani de închisoare.

Legea a ajuns la președinte pentru promulgare, dar Nicușor Dan a trimis-o la Curtea Constituțională.

Autorul recomandă:

Un italian a rămas fără mașina de 75.000 de euro la intrare în România. De ce a fost confiscată de către polițiști

Doi polițiști din Gorj sunt anchetați după ce au fost filmați dormind în autospeciala M.A.I.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri