Prima pagină » Actualitate » Decizie ICCJ: Contractul individual de muncă se suspendă automat în caz de grevă

Decizie ICCJ: Contractul individual de muncă se suspendă automat în caz de grevă

Decizie ICCJ: Contractul individual de muncă se suspendă automat în caz de grevă
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

ICCJ a statuat, prin soluționarea unui recurs în interesul legii faptul că suspendarea CIM intervine în mod automat, în caz de grevă. Mai precis, angajatului i se suspendă raporturile de muncă fără să fie întrebat de acest lucru, scrie EVZ.

Interpretarea legat de acest lucru, respectiv de suspendarea CIM pe timp de grevă a fost diferită de la instanță la instanță. Prin urmare, una dintre instanțele din țară a cerut ICCJ un punct de vedere unitar cu privire la acest aspect.

Astfel, Curtea Supremă a decis în consecință că suspendarea contractului de muncă intervine automat ca efect al aderării la grevă. Asta se întâmplă numai pe durata participării efective la acest mod de protest. De precizat este că, angajatul nu trebuie să își manifeste voință suplimentară legat de suspendare.

Până acum, au fost angajați care au declarant participarea la grevă, însă au spus că au continuat să lucreze. Prin urmare, ei au fost pontați și plătiți, o situație ce contravine principiului că greva este încetarea voluntară a lucrurului. Așadar, un angajat nu putea fi și în grevă, dar și să lucreze.

Cu alte cuvinte, este incompatibilă greva cu prestarea simultană a muncii.

Legea Dialogului social din 2023 și Codul Muncii au fost ceea ce au dus celelalte instanțe în eroare. Acestea, cu toate că nu conțin reglementări procedurale privitoare la suspendarea contractelor de muncă, au fost interpretate diferit. Chiar și așa, în Codul Muncii se specifică foarte clar că în momentul în care ești în grevă, este evident că nu îți realizezi atribuțiile.

Astfel, ICCJ a statuat că greva reprezintă încetarea voluntară a lucrului, fapt care este incompatibil cu presatrea simultană a atribuțiilor. Prin urmare, angajații nu vor primi bani pentru perioada în care decid să fie în grevă. Decizia Înaltei Curți a fost publicată în Monitorul Oficial, ca urmare, își face efect imediat.

Autorul recomandă:

Un muncitor român din Italia a MURIT din cauza condițiilor de la locul de muncă. Angajații au declanșat o grevă

Bogdan Hossu:”Sindicatele ar putea fi împinse la GREVĂ generală în luna septembrie”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr