Prima pagină » Știri politice » Nicuşor Dan, MESAJ de Ziua Comemorării Holocaustului împotriva Romilor: Să ne asumăm istoria pentru a nu repeta greșelile

Nicuşor Dan, MESAJ de Ziua Comemorării Holocaustului împotriva Romilor: Să ne asumăm istoria pentru a nu repeta greșelile

Olga Borșcevschi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în societatea românească există încă discriminare şi o lipsă de asumare a problemelor. Șeful statului a participat la ceremonia prilejuită de Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor.

„Este obligaţia noastră să ne cunoaştem istoria şi să ne asumăm istoria, tocmai pentru a nu mai face din nou aceleaşi greşeli pe care le-am făcut, şi ce s-a întâmplat atunci, ce pare că suntem tentaţi la nivelul societăţii să facem acum este să nu asumăm problemele noastre ca societate şi să găsim, să dăm vina pe cineva care este în exterior. Acesta este un fenomen asupra căruia trebuie să reflectăm şi asupra căruia trebuie, prin asumare, să-l corectăm”, a spus Nicuşor Dan în alocuţiunea rostită la ceremonia prilejuită de Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor.

El a precizat că în societatea românească există încă discriminare şi mentalităţi ce trebuie corectate, precum şi comunităţi încă defavorizate.

„Revenind la prezent, cred că trebuie să recunoaştem că există încă în societatea noastră discriminare, că există mentalităţi pe care trebuie să le corectăm şi că există comunităţi care sunt defavorizate încă, şi aici este rolul autorităţilor statului să intervină pentru ca, din orice comunitate din ţara noastră, orice persoană, şi în special copiii, să pornească în viaţă cu şanse egale. Acesta este lucrul cel mai important pe care noi trebuie să-l facem, inclusiv dacă ne gândim la memoria celor care au murit”, a adăugat șeful statului.

În ultimii ani, România a adoptat măsuri pentru combaterea discriminării împotriva romilor, printre care Legea nr. 2/2021 privind prevenirea şi combaterea antiţigănismului.

Foto: Alexandra Padrea – Gândul

AUTORUL RECOMANDĂ:

Nicușor Dan îl cheamă la ordin pe ministrul Justiției/Radu Marinescu: Suntem invitați la Palatul Cotroceni la o discuție constructivă

Nicușor Dan îi atacă pe magistrați pe toate fronturile! Acum și pe Tik Tok!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România