Prima pagină » Actualitate » Dan Motreanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al organizației PNL Giurgiu. Cine va prelua conducerea interimară

Dan Motreanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al organizației PNL Giurgiu. Cine va prelua conducerea interimară

Dan Motreanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al organizației PNL Giurgiu. Cine va prelua conducerea interimară
sursa foto: Mediafax foto/Andreea Alexandru

În cadrul ședinței Colegiului Director Județean de astăzi, Dan Motreanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al organizației PNL Giurgiu.

Această decizie vine în urma în urma preluării funcției de Secretar General al Partidului Național Liberal, în urma Congresului PNL, o funcție care este incompatibilă cu cea de președinte al unei organizații județene. Astfel, în urma acestei decizii, conducerea interimară a organizației PNL Giurgiu va fi preluată de Toma Petcu, actualul președinte al Consiliului Județean Giurgiu.

De menționat este că, Dan Motreanu a preluat conducerea organizației PNL Giurgiu în anul 2019, când aceasta avea doar cinci primari, niciun parlamentar și un scor electoral de 11% la alegerile parlamentare.

În anul 2020, PNL Giurgiu a devenit principala forță politică din județ, câștigând atât Consiliul Județean, cât și Primăria municipiului Giurgiu. Anul trecut, organizația PNL Giurgiu a devenit prima organizație liberală din țară care a obținut, printre altele, conducerea Consiliului Județean, primăria municipiului Giurgiu, 43 de primării câștigate și trei parlamentari.

Autorul recomandă:

Primul BPN al PNL de după Congres. Dan Motreanu, validat secretar general. Ce le-a spus Bolojan liberalilor din teritoriu despre Anghel Saligny

Dan Motreanu, la Consiliul Național: După 1990, Partidul Național Liberal nu a avut un drum simplu și nici LINIAR

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum poate Occidentul să evite criza Strâmtorii Ormuz prin noi coridoare energetice
Digi24
Cum poate Occidentul să scape din „Capcana Ormuz”: Soluția care a salvat lumea din mai multe crize ale petrolului în ultimii 70 de ani
Cancan.ro
Câți bani i-a dat Pro TV lui Ian, pentru cele 17 săptămâni la Desafio? Suma e colosală
Prosport.ro
Eugenie Bouchard nu are deloc inhibiții. Sesiunea foto cu care i-a zăpăcit pe fani
Adevarul
Cine e liderul PNL care încearcă să-l salveze pe Bolojan. Negocieri dure cu suveraniștii - SURSE
Mediafax
Britanicii au analizat imaginile cu Charles și Trump și au stabilit: Marea Britanie vs. SUA 1-0
Click
Imaginea suferinței. Eugen Cristea face parastasul de un an al soției: „Numai eu știu ce-i în sufletul meu.” Câți bani primește din „Liceenii”?
Digi24
Pierderea lui Ilie Bolojan, „ireparabilă” pentru PNL, consideră Ludovic Orban. Cele două variante pe care le au liberalii
Cancan.ro
A MURIT Valentina Dumitru, femeia de 45 de ani care a făcut anevrism după un lifting facial. Ministrul Sănătății cere anchetă
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marcel Prodan, bărbatul care a bătut-o pe Alexandra Stan! Viața lui s-a schimbat radical
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Top 5 cele mai ieftine SUV-uri revândute de BT Leasing. Dacia Duster și Ford EcoSport ce costă puțin peste 8.000 de euro
Descopera.ro
Matcha versus Cafea: Care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag?
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce închidem ochii atunci când strănutăm?