Prima pagină » Sport » Povestea sportivei care a plecat de acasă la 14 ani pentru a deveni CAMPIOANĂ mondială

Povestea sportivei care a plecat de acasă la 14 ani pentru a deveni CAMPIOANĂ mondială

Aissia Prisecariu, componenta lotului național de natație, este una dintre principalele favorite la podium în proba de spate, la Campionatul Mondial pentru juniori de la Otopeni.

În perioada 19-24 august, orașul Otopeni și va fi centrul natației. România organizează Campionatul Mondial pentru juniori, iar la start se vor alinia și 18 sportivi români. Medaliată cu bronz în proba de 200 de metri spate la Campionatele Europene de la Samorin, Aissia Prisecariu este una dintre sportivele care au mari șanse de a urca pe podium la Otopeni.

„Va fi o emoție constructivă. Am mai participat la celelalte campionate care s-au ținut tot în România și au fost foarte frumoase. E foarte frumoasă galeria, susținerea, înoți cu mai multă plăcere, bucurie, îți dă energie. E foarte frumos mai ales înainte să intri la probă, când te strigă și auzi toată tribuna Hai România”, este un sentiment foarte plăcut. Tot există emoții, mereu sunt emoții, dar încerc să le transform în emoții constructive”, a spus Aissia Prisecariu, componentă a lotului național de natație.

Povestea înotătoarei care a plecat de acasă la 14 ani pentru a deveni campioană mondială

Pentru a ajunge campioana care este acum, Aissia a făcut sacrificii mari. Cel mai mare a fost mutarea de acasă, de la Fălticeni, la București: „Aveam 14 ani când am plecat de acasă. A fost un sacrificiu enorm să mă mut de acasă, de lângă familie, prieteni, să vin într-un loc străin. Dar m-am acomodat acum și sunt bine. Nu a fost o decizie grea. Din prima am zis că da, voi veni. Și că voi merge unde merg și antrenorii”.

Dar dorul de casă a rămas, așa că atunci când are vacanță, Aissia se suie în primul tren și pleacă la Fălticeni. Se împarte cu greu între toți prietenii și rudele cu care trebuie să se întâlnească în cele câteva zile în care este acasă. „Când ajung acolo, toată lumea sare pe mine și toată lumea vrea să iasă cu mine. Nu prea am timp să ies exact cu toată lumea, dar încerc să-mi găsesc timp pentru toți, câte puțin măcar. Cel mai greu e când plec de acasă. De multe ori nici nu mai vreau să mă întorc, dar știu că e mai bine să mă întorc”, a mai declarat ea.

Marea ei rivală îi e și cea mai bună prietenă, Daria Silișteanu

Cea mai bună prietenă a Aissiei este și principala ei rivală la podiumurile marilor competiții, Daria Șilișteanu. Ambele concurează în probele de spate și inclusiv la Europenele de juniori din acest an au fost adversare în finală. Au crescut împreună în bazinul de la Fălticeni și tot împreună s-au transferat la Dinamo, așa că se antrenează umăr la umăr în fiecare zi. „Nu mi se pare ciudat să fim colege de antrenament. Este ceva constructiv pentru amândouă că ne putem lupta una cu cealaltă și așa ne ridicăm”, a afirmat Aissia Prisecariu.

Una dintre problemele cu care se confruntă înotătoarele din întreaga lume este că nu pot purta unghii lungi în timpul curselor, pentru că au mari șanse să le rupă la întoarceri. Aissia spune că e foarte deranjant să înoți astfel: „Eu nu sunt genul de persoană care să poarte unghii lungi, dar e enervant să înoți cu unghiile lungi”.

Palmares impresionant

În vârstă de 17 ani, Aissia Prisecariu s-a anunțat încă de acum câțiva ani drept una dintre cele mai talentate înotătoare din lume.
Ea are în palmares titluri și medalii la FOTE, dar și la Europenele de juniori. Singura care îi lipsește este o medalie la Campionatele Mondiale, iar competiția care va avea loc săptămâna viitoare la Otopeni este prilejul ideal pentru această performanță.

Spectatorii vor putea vedea cei mai talentați tineri înotători și înotătoare din lume. România va avea o delegație record, din care nu vor lipsi multiplul campion european de juniori Robert Badea, dar nici Daria Șilișteanu, campioană continentală de junioare în acest an la 100 m spate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
25 DE ANI de la 11 SEPTEMBRIE. Ce NU știai despre atentatele care au schimbat lumea
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
PSD a vrut continuarea coaliției cu PNL, dar fără Bolojan. Claudiu Manda: „Scenariul în care rămâne ca premier o perioadă lungă nu este de dat la o parte”
Mediafax
HACKERII, înlocuiți de AI? Avertismentul Anthropic
Click
„Mama mea a murit crezând că eu sunt bine”. Regretul care îl urmărește și acum pe Alex Bogdan
Digi24
Sistemul de pensii, sub presiune înaintea valului „decrețeilor”. Vârsta de pensionare ar putea crește. Economiștii cer măsuri urgente
Cancan.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
VIDEO: Momentul în care primul avion lovește World Trade Center, 11 septembrie 2001
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!