Prima pagină » Actualitate » Capitala, sub blocadă. Mii de oameni au protestat astăzi în București. Care este rezultatul negocierilor

Capitala, sub blocadă. Mii de oameni au protestat astăzi în București. Care este rezultatul negocierilor

Colaj Gândul
Piața Victoriei s-a umplut luni, la orele prânzului, de mii de bugetari care își strigă revendicările. Zi de foc pentru sindicaliștii din administrația publică. Luni, bugetarii din acest sector au protestat față de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan. Sindicaliștii avertizează că, dacă planurile Executivului vor fi puse în aplicare exact în forma în care au fost asumate de acesta, vor declanșa greva generală.
UPDATE ORA 14.00. Sindicaliștii au ocupat Parcul Izvor și esplanada din fața Palatului Parlamentului, dar în număr vizibil mai mic față de miile de manifestanți din Piața Victoriei.
UPDATE ORA 12.50. Protestatarii au plecat în marș spre Palatul Parlamentului. În fața mastodontului, forțele jandarmeriei se regrupează.

Jandarmi la protestul funcționarilor de la Palatul Parlamentului

UPDATE ORA 11.30. Oamenii au intonat Imnul național. Angajații din cadrul aparatului guvernamental afiliați sindicatelor funcționarilor, au întrerupt lucrul, într-o formă de protest spontan, pentru a-și manifesta solidaritatea față de colegii lor aflați în stradă. Află mai multe detalii despre protestul angajaților din Cabinetul Bolojan.
Funcționarii acuză faptul că încă există mii de angajați cărora nu le-au fost achitate drepturile salariale. Mai mult, aceștia amenință cu un val de proteste care prezintă riscul de a paraliza Capitala în perioada următoare.
UPDATE ORA 10.30. Funcționarii publici se adună în Piața Victoriei, unde, potrivit calendarului anunțat. vor sta până la ora 13.00. Ulterior vor merge în marș până la Palatul Parlamentului.
Reprezentanţi ai federaţiilor sindicale reprezentative din administraţia publică locală participă, pe 15 septembrie, în Capitală, la un ampluprotest împotriva măsurilor de reducere a personalului în acest domeniu anunţate de Guvern. Este chiar ziua în care Executivul ar trebui să adopte pachetul prin care ar urma să fie tăiate 13.000 de locuri de muncă din administrațiile locale.

Modelul de guvernare Bolojan este unul profund negativ, acuză sindicaliștii

În același timp, se mai arată în comunicarea Federației Columna, contra-modelul de guvernare Bolojan va declanșa ample proteste în Capitală.
„Federațiile bugetare, care urmează să participe la acțiunea masivă de protest de luni, 15 septembrie 2025, au lansat Guvernului și Președintelui Camerei Deputaților o ultimă invitație la dialog.
În același timp, în unele DGASPC- uri din țară, unui număr de aproximativ 4.000 de angajați nu le sunt plătite salariile (integral sau parțial)
Acesta este ”modelul de guvernare” împotriva căruia suntem hotărâți să venim la București în număr cât mai mare și să protestăm.
Reamintim că acțiunea se va desfășura după următorul program:
👉 10:00 – 11:00 ➝ Adunarea participanților în Piața Victoriei – Alveola Centrală
👉 11:00 – 13:00 ➝ Adunare publică în Piața Victoriei
👉 13:00 – 14:00 ➝ Deplasare pe traseul: Piața Victoriei – Șos. Berzei – Buzești – Str. Vasile Pârvan – Pod Hașdeu – Str. BP Hașdeu – Bd. Națiunilor Unite – Parc Izvor
👉 14:00 – 15:00 ➝ Adunare publică la Palatul Parlamentului – Parc Izvor
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!”

Programul manifestațiilor

Acțiunea de protest începe la ora 10.00, în Piața Victoriei, unde manifestanții vor rămâne până la ora 13.00. Ulterior, coloana se va deplasa pe traseul: Piața Victoriei – Șoseaua Berzei – Buzești – Strada Vasile Pârvan – Pod Hașdeu – Strada BP Hașdeu – Bulevardul Națiunilor Unite – Parcul Izvor.

Reprezentanții sindicaliștilor afirmă că au fost chemați în aceeași zi la discuții cu premierul Ilie Bolojan, potrivit News.ro.
SURSA FOTO, VIDEO: GÂNDUL – Oana Zvobodă
RECOMANDĂRILE AUTORULUI
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice