Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis va fi EXECUTAT silit dacă nu predă de bunăvoie casa din Sibiu. ANAF l-a anunțat cât are de plată

Klaus Iohannis va fi EXECUTAT silit dacă nu predă de bunăvoie casa din Sibiu. ANAF l-a anunțat cât are de plată

Olga Borșcevschi

Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, a declarat marți, la Palatul Parlamentului, că fostului președinte Klaus Iohannis i s-a solicitat predarea imobilului care nu îi mai aparține și i s-a comunicat suma pe care o datorează din închirierea acestuia. El a precizat că fostul președinte va fi executat silit „ca orice român”, dacă nu predă casa din Sibiu pe care a pierdut-o în instanță.

„ANAF a comunicat persoanelor respective suma pe care o datorează și, totodată, le-a solicitat predarea imobilului în cauză care nu le mai aparține. În perioada următoare o să îl predea și o să vă comunicăm public preluarea imobilului. Practic, în cazul respectiv, sunt două paliere – preluarea bunurilor care au generat veniturile și, după aceea, recuperarea banilor obținuți de domnia sa din închiriere. Prima etapă cred că se va înființa în curând, în ceea ce privește a doua etapă sper că orice demnitar de rang înalt al statului să plătească bunurile respective, să nu ajungem într-o cale de atac și să începem cu procese”, a spus Adrian Nicușor Nica, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă a primit un răspuns de la Klaus Iohannis, acesta a precizat: „Sunt date pe care nu pot să le fac publice. În perioada următoare, după ce încheiem discuția pe preluarea bunurilor cu domnia sa, o să facem public ceea ce înseamnă sumele datorate. Sumele datorate pot fi plătite doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Sper că va preda imobilul de bună voie, vorbim de un fost demnitar. Există un termen, nu vi-l pot spune. Avem un răspuns, nu vă pot comunica datele răspunsului”.

Președintele ANAF a afirmat că în cazul în care fostul președinte va depăși termenul până la care trebuie să plătească ceea ce datorează va fi executat silit „ca orice român”.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Povestea soldaților găsiți sub motocicleta din Dunăre. Ce scria pe plăcuțele lor de identificare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?