Prima pagină » Știri » Managerii de spitale și șefii de secții, numiți cât de curând după noile criterii. Anunțul lui Alexandru Rogobete

Managerii de spitale și șefii de secții, numiți cât de curând după noile criterii. Anunțul lui Alexandru Rogobete

Normele de aplicare pentru criteriile de performanță și concursurile pentru șefii de secție sunt finalizate în proporție de 95% și pot fi implementate imediat după publicarea pachetului legislativ de reformă în Monitorul Oficial, spune ministrul Sănătății.

„Suntem pregătiți să o punem în aplicare mâine. În momentul în care, în Monitorul Oficial, o să apară pachetul legislativ de reformă pentru sănătate, există grupuri de lucru dedicate pentru criteriile de performanță care au finalizat în proporție de 95% ordinul de ministru cu metodologia de punere în aplicare”, a declarat Rogobete, la Digi 24, citat de Mediafax.

Ministrul a explicat că: „Am preferat ca la masa ministerului să stea toți profesioniștii din sănătate, asociații de pacienți, sindicate, industrie, mediul academic, manageri de spitale, șefi de secție”, a precizat el.

Concursurile pentru șefii de secție nu vor fi organizate de Ministerul Sănătății, ci „la nivelul unității sanitare în momentul în care expiră mandatele de patru ani ale șefilor de secție care au ocupat poziția nu prin concurs, ci prin numire”, a mai precizat Rogobete.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Cum putea fi salvată femeia din București care a ars în mașina cuprinsă de flăcări: 'Dacă avea...'
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Un român a smuls clanța ușii și i-a încuiat pe nemți în vestiar, chiar înainte de finala de la sanie. Degeaba, germanii tot au luat aurul
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Animalul care nu poate muri de bătrânețe: Care este singura creatură biologic nemuritoare?