Prima pagină » Știri politice » Tensiuni în partidul lui Simion. AUR România a anunțat că se retrage din alegerile din Moldova, dar filiala de peste Prut susține că „rămâne în cursă”

Tensiuni în partidul lui Simion. AUR România a anunțat că se retrage din alegerile din Moldova, dar filiala de peste Prut susține că „rămâne în cursă”

Partidul condus de Georoge Simion a anunțat vineri, într-o conferință de presă, că se retrage din competiția electorală din Republica Moldova, programată pentru duminică, 28 septembrie. „Nu vrem să fim acuzați că ne-am implicat în afacerile unui alt stat, chiar dacă acel stat este al doilea stat românesc și trebuie să revină îndată acasă”, se arată într-un comunicat al AUR.

UPDATE 16:24

AUR Republica Moldova spune că „rămâne ferm în cursa electorală și va merge până la capăt”, negând comunicatul oferit de la centru.

Comunicatul integral al AUR Republica Moldova:

„Partidul AUR din Republica Moldova consideră necesar să facă unele precizări în urma declarațiilor lansate astăzi la București de către AUR România.

În cadrul unei conferințe de presă, membri ai partidului AUR România au anunțat „retragerea AUR din cursa electorală” pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Subliniem cu toată claritatea: AUR România nici nu a fost înregistrat în această competiție electorală.

Singurul partid AUR care participă la alegerile parlamentare din Republica Moldova este AUR din Republica Moldova, înregistrat legal la Chișinău, cu conducere proprie, avându-l președinte pe Boris Volosatîi, cu liste proprii de candidați și cu un program politic clar, centrat pe idealul Reîntregirii Neamului Românesc.

AUR din Republica Moldova este un partid independent. Nu suntem o filială a AUR România, ci succesor de drept al Partidului Popular Românesc, înregistrat la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 31 decembrie 2013. Reprezentăm cetățenii Republicii Moldova și luptăm pentru viitorul lor, în fața problemelor reale cu care se confruntă: sărăcie, exod, lipsa locurilor de muncă, pensii și salarii mizere, nesiguranță.

Vrem să credem că această declarație nu este un gest intenționat de a induce electoratul în eroare, dar considerăm important să reafirmăm adevărul.

AUR din Republica Moldova rămâne ferm în cursa electorală și va merge până la capăt.

Noi suntem cei care reprezentăm astăzi, în mod legitim și responsabil, vocea unionistă în fața cetățenilor Republicii Moldova”.

Știrea inițială

„Vreau să anunțăm la această conferință de presă retragerea AUR din competiția electorală din Republica Moldova. Am fost acuzați de vrute și nevrute, dar nu vrem să fragmentăm și mai mult votul pentru alegerile din data de 28 septembrie”, a explicat Cristina Dascălu.

„Moldova trebuie să adere la NATO”

Dascălu le-a transmis cetățenilor moldoveni să iasă masiv la vot și să voteze „contra partidelor care se identifică fie ca pro-ruse, fie așa-zise pro-europene”.

„Trebuie să spunem clar și răspicat că Republica Moldova trebuie să adere la NATO. Or, nu există niciun stat fost membru al blocului comunist sau al Uniunii Sovietice care să fi ajuns în Uniunea Europeană spre a-și asigura bunăstarea până să obțină securitatea NATO”, a declarat Valeriu Munteanu, prim-vicepreședinte AUR Moldova.

Și senatorul Petrișor Peiu a precizat că AUR va continua să sprijine cooperarea României cu Republica Moldova. El a amintit de proiectul „Fondul Moldova”, o inițiativă legislativă care prevede un capital de 250 de milioane de euro pentru investiții în statul vecin.

„AUR rămâne în continuare atașat ideii de integrare economică a României cu Republica Moldova, rămâne în continuare atașat ideii de a stimula și de a crește investițiile românești în celălalt stat românesc, Republica Moldova, motiv pentru care noi am depus la Parlament o inițiativă legislativă pentru înființarea fondului Moldova, un fond care va fi înființat cu un capital de 250 de milioane de euro”, a spus Petrișor Peiu.

Potrivit unui comunicat de presă al AUR, mai multe formațiuni și personalități unioniste vor face un apel de vot pentru partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc.

Sursa: AUR

Foto: Facebook + Mediafax


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Șoferul care a ucis doi oameni la Brașov a fost reținut. Anunțul Poliției despre starea lui de sănătate în timpul accidentului
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Tendințele psihopatice sunt legate de microbii din corpul tău, dezvăluie un studiu