Prima pagină » Actualitate » Ciprian Șerban, întâlnire cu ministrul Infrastructurii din Moldova: „A7 și A8 vor contribui la dezvoltarea economică a celor două state”

Ciprian Șerban, întâlnire cu ministrul Infrastructurii din Moldova: „A7 și A8 vor contribui la dezvoltarea economică a celor două state”

Ciprian Șerban, întâlnire cu ministrul Infrastructurii din Moldova:

Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, a anunțat că a avut o întrevedere cu Vladimir Bolea, viceprim-ministru și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, în care a discutat despre derularea programului SAFE, de consolidare a securității militare, prin fonduri europene rambursabile. 

Ministrul Ciprian Șerban a precizat că una dintre temele de discuție a fost și construirea autostrăzilor A7 și A8, care vor contribui „la dezvoltarea economică și comercială a celor două state”.

Astăzi m-am întâlnit cu Vladimir Bolea, viceprim-ministru și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova.

L-am felicitat pentru rezultatele alegerilor de duminică, o dovadă a determinării Republicii Moldova privind parcursul european și l-am asigurat de toată implicarea mea în negocierea cu Comisia Europeană în ceea ce privește finanțarea prin programul SAFE care va facilita legăturile cu Republica Moldova.

De asemenea, am discutat despre importanța deosebită a celor două autostrăzi din zona Moldovei, A7 și A8, care odată finalizate vor contribui la dezvoltarea economică și comercială a celor două state”, a transmis Ciprian Șerban pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!