Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „Dacă reprezentanții nu-și fac treaba, POPORUL are drepturile oferite de Constituție pentru a reacționa”

Adrian Severin: „Dacă reprezentanții nu-și fac treaba, POPORUL are drepturile oferite de Constituție pentru a reacționa”

Andrei Rosz

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Adrian Severin, fost Ministru al Afacerilor Externe, a vorbit despre drepturile constituționale ale poporului într-o democrație. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Adrian Severin: „Când însă constituția democrată nu mai există pentru că ea a fost suspendată, când regimul politic nu mai democratic, ci este oligarhic și această trecere este rezultatul unei lovituri de stat, noi nu mai putem vorbi despre instrumente democratice.”

Invitat la Marius Tucă Show, Adrian Severin a vorbit despre drepturile constituționale ale poporului într-o democrație. Acesta a început prin a spune că democrația este o formă prin care poporul conduce. Acesta continuă prin a spune că dacă reprezentanții nu își respectă mandatul popular, poporul are căi prin care poate corecta asta. În același timp, politicianul susține că în state nedemocratice, nu mai putem vorbi despre aceste instrumente. Acesta menționează că închiderea platformelor sociale, amenzile CNA sunt doar forme de ținut poporul în frâu. Singura soluție propusă de Severin este cea a luptei pentru democrație. Politicianul susține că poporul trebuie să găsească formele potrivite și să lupte.

„Democrația, spuneam, înseamnă conducerea statului de către popor, sigur asta se face prin reprezentanți în statul modern. Atunci când acești reprezentanți nu-și fac treaba, nu îndeplinesc corect mandatul popular, poporul are la dispoziție drepturile pe care constituția democrată i le-a conferit spre a reacționa și spre a îndrepta situația. Când însă constituția democrată nu mai există pentru că ea a fost suspendată, când regimul politic nu mai democratic, ci este oligarhic și această trecere este rezultatul unei lovituri de stat, noi nu mai putem vorbi despre instrumente democratice. Nu mai avem mijloace democratice. Îi aud pe diverși spunând de frică, să punem pe șleau, de frică să nu fie luați pe sus, sigur vom protesta, sigur ne mobilizăm. Sigur că nu acceptăm lucrul acesta, dar vom folosi instrumente democrate. Le urez să folosească. Dar care instrumente că noi nu mai avem drepturi democratice… Nu vedeți? Când spui ceva care nu convine, ți se închide gura, că se închide Tiktok-ul, că se închide Youtube-ul, că se închide, mai știu eu ce, că dacă sunt instituții media, vine CNA-ul, parcă așa-i zice, Consiliul Audiovizalului, și te amendează. Soluția este să pornim într-adevăr fără să ne mai gândim la mijloacele care ni s-au luat. Și spun încă o dată un lucru, democrația, din păcate, uneori cedează fără luptă. Dictatura, oligarhia niciodată nu cedează fără luptă. Dacă vrei să treci de la oligarhie, autoritarism, dictatură la democrație, trebuie să lupți. Nu spun neapărat cu mijloace violente, deși absolut toate mijloacele trebuie să fie pe masă. A mai citat acest lucru zilele astea și în alte discuții. Marin Preda, într-unul din romanele lui, spune că în fața opresiunii, orice mijloc este permis. Când ești oprimat, orice mijloc este permis. Așa cum spun diplomați în Occident, sigur nu vom bombarda Moscova, dar toate mijloacele sunt în discuție. Nu e unul care să fie exclus. Așa și în România. Și în România, în lupta aceasta pe care poporul trebuie să o ducă, dacă vrea libertate. Dacă nu vrea, nicio problemă, rămâne aici unde este. Numai că lipsirea lui de libertate înseamnă și lipsirea de bunăstare, înseamnă lipsirea de sănătate fizică, înseamnă lipsirea de educație, înseamnă foarte, foarte multe altele. Deci dacă el crede că pe termen lung, poate să meargă pe această linie, să stea acasă sau să facă ce mai credeți. Dar dacă socotește că libertatea este, în alte cuvinte, că democrația este importantă, atunci el trebuie să găsească forme de protest adecvate.”, a explicat politicianul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...