România și SUA: în ce punct se află ţara noastră pe agenda administraţiei Trump și ce ar trebui să reținem din vizita Oanei Țoiu

Primirea doamnei Oana Țoiu la Washington de către secretarul de stat Marco Rubio este mai mult un semnal decât un rezultat. După mai bine de un an fără contacte la nivel de ministru de externe (ultima întâlnire bilaterală între ministrul Luminița Odobescu și secretarul de stat Antony Blinken a avut loc pe 21 iunie 2024 la Washington), întâlnirea confirmă reluarea dialogului.

Este semnificativ că mesajele privind Rusia și Ucraina au fost mult diluate. Afirmând că „prezența militară americană descurajează eventuale intruziuni”, tonul trimite subtil către Rusia, dar se află la mare distanţă de accentele cu care domnia sa obişnuieşte să vorbească acasă.

Rămâne întrebarea dacă această diluare a mesajului este rezultatul unor sugestii externe sau rodul analizelor interne ale laboratoarelor noastre de politică externă. Lipsa referirilor la Ucraina şi Rusia îmi arată că, în ciuda poveştilor cu Tomahawk, Washingtonul şi Moscova continuă să dialogheze.

DISCURS De la München, Volodimir Zelenski critică fosta administrație Biden și pe Viktor Orbán: „Viktor e preocupat să-și mărească burta, nu armata”

15:04

ACTUALITATE Peste un milion de mașinării se pregătesc să ne ia slujbele grele. Când vor apărea primii roboți humanoizi și în fabricile din România

15:01

Pe plan regional, contrastul dintre România şi celelalte ţări de pe flancul estic este dureros. Preşedinţii Poloniei si Turciei au avut deja bilaterale la Washington. Președintele Finlandei are astăzi a treia întâlnire cu Donald Trump de la revenirea acestuia la Casa Albă.

Nicușor Dan, președintele țării cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina și cel mai apropiat stat de Crimeea, încă așteaptă, poate până în prima parte a anului 2026, o întâlnire echivalentă la Washington.

România rămâne aşadar pe „stand-by”. Explicația oficială a președintelui Dan – că este nevoie ca agenda să fie „bine pregătită” – nu stă în picioare. Un stat cu parteneriat strategic cu Statele Unite nu poate să aibă nevoie de luni de zile pentru a construi o agendă care să fie relevantă pentru partenerul său.

Introducerea pe agenda discuțiilor a reactoarelor de la Cernavodă și eventuala contribuție a României la importul de LNG american îmi spune că nu prea avem idei de cooperare cu Washingtonul pe partea economică.

Cooperarea nucleară cu SUA este deja stabilită de mai mult timp, iar contribuția României la importul de LNG american ridică mai multe întrebări tehnice: prin terminalele grecești de la Revithoussa și Alexandroupolis? Pe unde se face rezervarea de capacitate, având în vedere că operatorul bulgar este deja suprasaturat cu gaz provenit dinspre Turcia? Mai mult, dacă România dorește să devină un furnizor de securitate energetică folosind propriile resurse, de ce ar fi nevoie de LNG din alte țări?

Menţionarea Mării Negre este totuşi importantă. Din perspectiva geostrategică, Marea Neagră rămâne utilă Washingtonului, dar cu baza americană de la Mihail Kogălniceanu (nu segmentul NATO al bazei !) servind drept back-up pentru Incirlik.

Cu alte cuvinte, reorientarea bazei americane de la Kogălniceanu către Orientul Mijlociu, aspect pe care l-am putut nota în timpul operatiunilor militare asupra Iranului. Această realitate trebuie însușită de diplomația română: orice strategie regională a României, fără luarea în calcul a acestor noi echilibre și priorități americane care sunt pe cale a se defini la Marea Neagră, rămâne ficțiune. Ex. hub-ul european la Marea Neagră.

În final, primirea doamnei Ţoiu de către secretarul de stat Marco Rubio oferă un semnal de restabilire a contactelor între Washington și București, dar România trebuie să-și definească rapid și clar agenda politică, economică și militară. Altfel, rolul său în regiune va rămâne unul de spectator.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Bucureștiul și jocul iluziilor: speranța unei alianțe franco-române împotriva Berlinului
• Ce ascunde, de fapt, discursul lui Trump de la ONU și la ce ar trebui să fim atenți