Ce ascunde, de fapt, discursul lui Trump de la ONU și la ce ar trebui să fim atenți

Discursul lui Donald Trump la Adunarea Generală a ONU din 23 septembrie 2025 marchează o etapă semnificativă în procesul de reorientare a strategiei americane. La șapte luni după revenirea sa la Casa Albă, noul președinte a ales să transforme tribuna de la New York într-o platformă de bilanț.

Mesajul central a fost limpede: interesele interne ale Statelor Unite constituie fundamentul oricărei politici externe. În viziunea sa, securitatea frontierelor, controlul migrației ilegale, combaterea traficului de droguri și de persoane, refacerea competitivității industriale prin energie ieftină și investiții reprezintă nu doar priorități de politică domestică, ci și condiții existențiale pentru rolul internațional al Americii.

Criticile repetate la adresa fostei administrații democrate nu pot fi reduse la simple formule retorice. Ele exprimă dorința noii administrații de la Washington de a închide definitiv capitolul unei viziuni strategice moștenite de la Obama-Biden. În aceasta optică, alianța democrațiilor, multilateralismul, promovarea unor politici progresiste, politicile verzi nu vor mai fi tolerate.

SPORT FC Argeș, comunicat dur după iureșul de la meciul cu Petrolul. Arbitrul și CCA, la judecată. Ce se cere dacă echipa ratează play-off-ul

15:09

DISCURS De la München, Volodimir Zelenski critică fosta administrație Biden și pe Viktor Orbán: „Viktor e preocupat să-și mărească burta, nu armata”

15:04

America nu mai vrea războaie, vrea soluții. Astfel, chestiunea ucraineană a fost tratată rapid: Rusia nu mai este considerată o amenințare majoră, nefiind capabilă nici să cucerească Ucraina în trei zile, nici să avanseze vreme de mai bine de trei ani dincolo de Donbas.

Mesajul său de la ONU a fost întărit de postarea sa de pe rețeaua Truth Social de după întâlnirea cu președintele Volodimir Zelenski: țările europene trebuie să preia subiectul Ucraina ca fortăreață strategică, inclusiv obiectivul de recuperare a teritoriilor ocupate de Federația Rusă („Cred că Ucraina, cu susținerea Uniunii Europene, este într-o poziție de a lupta și recupera toate teritoriile pierdute”).

NATO a fost evocat exclusiv prin prisma intensificării eforturilor financiare ale aliaților SUA, ceea ce semnifică o America vigilentă în privința contractelor și cooperării militaro-industriale cu partenerii săi.

Pe plan internațional, Trump a semnalat două direcții prioritare. În primul rând, controlul armamentelor de distrugere în masă: el a propus inițierea unei convenții privind armele chimice și biologice, iar referirea la arsenalul nuclear – prezentat drept „cea mai mare amenințare pentru civilizație” – a căpătat o relevanță suplimentară în contextul propunerii recente a lui Vladimir Putin de prelungire cu un an a tratatului New START.

Președintele Trump a desființat fără echivoc decizia unor state de a recunoaște Palestina, pe care a considerat-o nu o inițiativă diplomatică destinată să genereze o soluție politică, ci o recompensă acordată teroriștilor Hamas. Prin această atitudine tranșantă, Washingtonul se delimitează de poziția stridentă a unor state europene și lasă în offside rezoluția franceză care avea drept scop izolarea Israelului pe scena regională.

Trump a descris fără să facă economie și viziunea sa față de Europa: „green deal-ul” este „cea mai mare escrocherie din istorie”, iar Acordul de la Paris o capcană economică, făcându-se avocatul renașterii sectorului manufacturier și al creării de locuri de muncă. Europa este descrisă ca o putere în declin, sufocată de politici verzi, de imigrația musulmană necontrolată, de energie scumpă și de o competitivitate pierdută.

Dacă SUA plătesc de două ori mai puțin pentru energie decât europenii, iar chinezii de patru ori mai puțin, atunci jocul este deja decis. Soluția? Suveranitatea statelor considerată garanția dezvoltării și păstrării identității culturale. Nu întâmplător, invitația adresată premierului britanic Keir Starmer de a relaxa reglementările în sectorul hidrocarburilor și de a relua operațiunile în Marea Nordului trebuie citită ca o apreciere a președintelui american cu privire la decizia de a alege exitul din UE, un exit care eliberează creșterea economică ținută până în ianuarie 2020 de reguli comunitare.

În logica lui Donald Trump, doar o națiune puternică în interior poate exercita influență reală în exterior. Este o viziune ce se înscrie, de fapt, într-o tradiție americană mai veche, aceea a prioritizării intereselor interne ca fundament al oricărei proiecții internaționale – dar exprimată de la tribuna ONU cu o claritate ce marchează o ruptură profundă față de politicile globaliste din anii precedenți.

În realitate, Trump a spus ceea ce mulți lideri occidentali gândesc, dar nu îndrăznesc să recunoască: fiecare pentru sine. Ordinea internațională nu mai este un „sistem multilateral” costisitor (apropo și de criticile aspre la adresa ONU), ci un sistem de înțelegeri între state, de alinieri punctuale chiar atunci când se află în formate mai largi.

În acest nou context, cele mai multe comentarii apărute în România pe tema discursului președintelui american la ONU reflectă o lipsă a înțelegerii transformărilor majore din strategia americană și a consecințelor pentru regiune. Bucureștiul funcționează încă după un tipar vechi. Cine nu pricepe, riscă să plătească prețul.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Efectele vizitei lui Donald Trump în Marea Britanie
• România așteaptă o nouă președinție Biden