În discursul de la ceremonia de acordare post-mortem a Medaliei Libertății lui Charlie Kirk, activistul conservator asasinat la Utah Valley University, președintele american Donald Trump a lăudat vremea „frumoasă” și spune că Charlie Kirk este cu siguranță în „Rai” și „urmărește ceremonia”. Activistul ar fi împlinit azi 32 de ani.
„Charlie ne privește acum, știu că este în Rai. Vremea de azi trebuia să fie ploioasă și înnorată, dar e o zi cu o vreme frumoasă.”, a spus Donald Trump.
Donald Trump l-a lăudat pe Charlie Kirk pentru eforturile sale depuse în angajamentul menținerii libertății de exprimare și pentru combaterea cenzurii și a propagandei progresiste. De asemenea, și-a criticat adversarii politici și a continuat să-i considere pe extremiștii de stânga drept „teroriști”.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2F16-1024x1280.jpg)
Președintele i-a acordat Medalia Libertății văduvei activistului, Erika Kirk, care a fost vizibil emoționată. În discursul ei, le-a dezvăluit participanților că fiica ei și-ar fi dorit să-i transmită o urare de felicitare tatălui ei.
„Fiica mea și-ar fi dorit să-i zică lui Charlie „La mulți ani, tati. Ți-am făcut o brioșă cu înghețată”, a spus femeia devastată de durerea pierderii soțului ei în urmă cu o lună. Președintele a semnat proclamarea zilei de 14 octombrie drept „Ziua Națională a Comemorării lui Charlie Kirk”.
Președintele n-a ratat ocazia în a-și critica adversarii (membrii Partidului Democrat, radicalii de stânga, liberalii) pentru manifestări violente. Trump i-a catalogat pe radicalii de stânga drept „teroriști”și „lunatici”.
Trump îi acuză pe radicalii de stânga că ar fi dus orașul Los Angeles la pierzanie dacă n-ar fi intervenit forțele polițienești. 25.000 de locuințe au fost arse complet din cauza birocrației democrate din statul Los Angeles. Președintele a menționat că datorită lui, Statele Unite vor găzdui Campionatul Mondial de Fotbal din 2026 și Jocurile Olimpice de Vară din 2028, pentru a treia oară în istoria Statelor Unite. De asemenea, președintele a reamintit că SUA vor celebra în 2026 cei 250 de ani de la Semnarea Declarației de Independență din 1776.
„Ei ne fac rău țării noastre. DAR NE LUĂM ȚARA ÎNAPOI, încetul cu încetul. La începutul mandatului, comisarul, șeful poliției din Los Angeles, a spus că „dacă nu am fi intervenit, am fi pierdut orașul. Am pierdut deja 25.000 de case din cauza incendiilor pentru că nu au permis ca apa să vină dinspre nord-vestul Pacificului. Și în curând vom avea Jocurile Olimpice. Am dobândit eu acele Jocuri Olimpice. Avem Jocurile Olimpice. Avem Cupa Mondială. Dar și mai important, avem cea de-a 250-a aniversare a țării noastre. Vom avea orașe sigure.”
El a continuat să-i critice pe radicalii de stânga.
„Exemplul său ne-a făcut să vedem legiuni de radicali de stânga care propagă teroarea. Dușmanii noștri eșuează. Ei știu că eșuează. Ei au ideologia Diavolului. Știu asta. Și devin violenți”.
Președintele se declară încântat că a chemat Garda Națională pentru a elimina infracționalitatea crescută în capitala Statelor Unite, Washington DC.
„Orașele erau periculoase. Avem Chicago drept exemplu, unde 4.000 de oameni au fost uciși într-un interval scurt. Nu ar trebui să tolerăm extremismul și terorismul de stânga. Suntem amenințați de gloatele furioase. Nu avem de gând să ne lăsăm orașele nesigure. Uitați-vă ce am făcut noi în D.C. Capitala era una dintre cele mai violente locuri din SUA. Noi l-am făcut un oraș mai frumos. Îmi amintesc când nu puteai să te duci la restaurant. Restaurantele erau în faliment. Aveai Monumentul lui Washington, cel mai grozav monument, și oamenii nu puteau să iasă din apartamente. Le erau frică să meargă la muncă. Luau Uberul și tot erau atacați. Credeau că erau în siguranță în Uber și mașina tot era atacată. Ne-a luat 12 zile să curățăm capitala. Am arestat criminali periculoși, criminali de carieră în anumite cazuri, din cauza politicilor pro-imigrație ale lui Biden. Unii criminali au fost eliberați de 20 de ori”.
Trump a lăudat forțele de ordine pentru curajul demonstrat și chiar la un moment dat, când s-au auzit sirenele, a spus „ Auziți sirenele? Îi prin pe băieții răi. Sirenele nu sunt corecte politic. Le auzim de la 3 mile de aici. E plăcut să le asculți. Își fac treaba luptând cu criminalitatea”.
În discurs, Trump a vorbit în termeni elogioși despre Charlie Kirk, prezentându-l ca pe un „luptător de neoprit” și „martir al libertății”. El a repetat îndemnul la luptă pe care l-a spus pe 13 iulie 2024, la momentul tentativei de asasinare din Pennsylvania.
„La o lună după moartea lui Charlie, încă simțim șocul teribil și durerea pierderii sale, cum aproape nimeni altcineva nu și-ar putea imagine. Charlie Kirk a fost unic în felul său. El era de neoprit. Era un idealist, căci spunea „Oh, Doamne, încă nu ați făcut-o”. I-am spus „Charlie, relaxează-te”. Nu s-a relaxat. M-a sunat din nou a doua zi. A reușit. A fost de neînvins și va fi mereu. E de neînlocuit. Nimeni nu-l va înlocui. El a trăit pentru această țară. A trăit pentru soția și familia sa, dar a trăit și pentru țara așa. În onoarea lui Charlie, vom continua să facem ce am făcut până acum, să luptăm, să luptăm, să luptăm. Și vom câștiga. Era un credincios. 14 octombrie este ziua lui de naștere. Trebuia să aibă 32 de ani. Este un adevărat erou american! Suntem alături de văduva lui Charlie, Erika. Nu vom uita niciodată ce a sacrificat familia ta pentru țara noastră”.
Trump îl consideră pe Charlie Kirk un „vizionar” și „una dintre marile figuri ale generației mileniale”.
„Charlie Kirk a fost un vizionar. Una dintre cele mai mari figuri ale generației. A luptat. Vârsta de 18 ani, care l-a inspirat pe Charlie să înființeze organizația Turning Point(Punctul de Cotitură), a atins milioane de oameni. A devenit și mai mare în ultimele săptămâni. A pus America pe primul loc. Charlie a devenit mai mult decât un lider al unei organizații. A devenit liderul istoric al unei mișcări în toată țara. Știa mai multe decât oricine. Dar Charlie n-a ratat o ocazie să ne reamintească principiile iudeo-creștine fondatoare ale națiunii noastre până în ultimul său moment și credința sa în măreția Americii și în Gloria Mântuitorului nostru, acum că se odihnește în Rai. Este acolo, se uită la noi. Ar fi trebuit să fie o zi întunecată și înnorată, dar nu este. Niciun artist n-ar fi putut să facă asta. Wow. Este frumos”, a adăugat președintele.
„El odihnește în Rai. Sunt sigur că este în Rai și se uită la noi, ne privește de sus. Nu este o zi înnorată și întunecată cum au prognozat meteorologii. Uitați-vă ce vreme frumoasă este. Niciun artist n-ar fi putut face asta. Wow”, a spus Trump în timp ce admirase cerul albastru cu câțiva nori albi, luminați de Soare.
„A fost asasinat pentru adevăr și libertate. De la Socrate la Sfântul Petru, de la Abraham Lincoln la Martin Luther King, și el a schimbat istoria foarte mult. Ei și-au riscat viețile. A fost un student de top și foarte dur. Era mai inteligent, îi învăța pe liberali principii. De fiecare dată când dușmanii vor să reducă la tăcere lideri ca Charlie, eșuează. Mereu eșuează! Bunătatea și virtutea au biruit. În cazul unor martiri ca Charlie, moștenirea lor a dăinuit!”
Sursa Foto: Profimedia
Autorul recomandă:Donald Trump îl DECOREAZĂ postum pe Charlie Kirk. Activistul conservator asasinat pe 10 septembrie 2025 ar fi împlinit azi 32 de ani