Prima pagină » Economic » Crește sau nu crește salariul minim? PSD vrea să crească, patronatele se opun

Crește sau nu crește salariul minim? PSD vrea să crească, patronatele se opun

Crește sau nu crește salariul minim? PSD vrea să crească, patronatele se opun

Guvernul României vrea să majoreze salariul minim în 2026, pentru a se alinia la directiva europeană care cere statelor membre să coreleze veniturile cu costul vieții și productivitatea. În același timp, patronatele cer Guvernului să nu crească salariul minim, pentru că firmele nu mai pot suporta creșterea costurilor.

Directiva Uniunii Europene

În baza Legii care transpune Directiva UE 2022/2041, Guvernul poate lua în calcul mai multe variante pentru majorarea salariului minim. O creștere minimă ar fi de 4.325 lei, iar cea mai mare majorare ar ajunge la 4.778. Legea care transpune Directiva UE prevede ca salariul minim să se încadreze între 47% şi 52% din cel mediu, rezultând astfel o creștere între 300 şi peste 700 de lei.

Salariul minim pe economie este în prezent 4.050 lei brut, însă 300 de lei sunt scutiţi de la plata taxelor, astfel că Executivul trebuie să ia o decizie și aici, după ce a prelungit măsura anul acesta.

Ce spun liderii coaliției

Guvernul trebuie să ia o decizie până la finalul anului privind salariul minim.

„A fost o discuție scurtă, în sensul că la final de an există aceasta actualizare, dacă se face, nu se face, decizia se va lua în momentul potrivit. Dar încă nu e luată nicio decizie, există păreri relativ împărțite. Cei din zona de business spun că nu e cazul, că productivitatea nu susține o astfel de creștere. Vom vedea când va fi momentul”, a explicat șeful UDMR, Kelemen Hunor, într-o conferință de presă.

PSD susține însă aceste majorări salariale. Sorin Grindeanu, șeful interimar al PSD, spune că discuții mai ample pe acest subiect vor fi discutate săptămâna viitoare într-un consiliu tripartit.

„Avem ca țintă să susținem aceste lucruri, dar o să avem și un Consiliu Tripartit. Trebuie să ascultăm și partea cealaltă, iar toate aceste aspecte le vom decide în forurile de conducere”, a precizat Grindeanu.

Răspunsul IMM România

Creşterea costurilor cu forţa de muncă într-o perioadă în care avem o mărire generalizată a taxelor şi impozitelor pentru mediul de afaceri conduce în mod inevitabil la scăderea competitivităţii societăţilor românești, arată reprezentaţii IMM ROMÂNIA.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Ședință la Palatul Victoria. Pe agendă: Extinderea programului INVESTALIM și bugetele aferente anului 2025 ale Metrorex, CNAIR, Romsilva și RA-APPS

Mulți români își fac stocuri de alimente de teama războiului sau a SCUMPIRILOR. Unii au început deja căutările după carnea de porc pentru Crăciun

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte