Prima pagină » Sport » S-a încălzit pentru Mondiale: a CÂȘTIGAT aurul la Campionatele Naționale

S-a încălzit pentru Mondiale: a CÂȘTIGAT aurul la Campionatele Naționale

Iulian Chiriță a devenit campionul României la tenis de masă tineret. La feminin, primul loc a fost ocupat de Elena Zaharia, câștigătoare a patru medalii de aur din cinci posibile în ultima lună.

Iulian Chiriță și-a făcut „încălzirea” pentru Campionatele Mondiale de juniori de la Cluj Napoca, obținând titlul la Naționalele de tineret.

„Era singurul titlu la simplu care-mi lipsea. În rest, le am pe toate, de la minicadeți până la seniori și chiar mă simt fericit că am reușit să obțin acest titlu”, a spus sportivul la finalul concursului care i-a adus medalia de aur.

S-a încălzit pentru Mondiale: a câștigat aurul la Campionatele Naționale

Pentru Iulian, următoarea provocare e la Campionatul Mondial de juniori de la Cluj-Napoca, care va începe la 23 noiembrie, acolo unde speră să obțină o medalie: „A fost un antrenament bun pentru Campionatul Mondial de la Cluj, pentru că i-am avut adversari pe trei dintre componenții naționalei de seniori. Mondialele sunt obiectivul principal pentru luna aceasta. Îmi doresc să fac un rezultat foarte bun la Cluj-Napoca”.

Aceea va fi și ultima lui competiție de juniori, așa că emoțiile se amestecă între mândrie și nostalgie: „Vor fi și emoții. E normal, e ultimul meu concurs de juniori și mai ales că e un Campionat Mondial. Dar în același timp mă și motivează și cred că o să mă ajute cei care mă vor susține acolo”.

De câteva zile, Iulian are părul blond. Iar el deja începe să creadă că poate tocmai asta i-a adus norocul. „Da, până acum mi-a purtat noroc că am reușit să câștig și cred că o să țin încă culoarea asta. Dacă iau medalie nu știu ce o să-mi fac, dar sigur nu mă tund chel”, spune, sigur pe forțele sale, sportivul legitimat la Rapid.

Dar până la startul Mondialelor, Iulian va juca în campionatul Germaniei, acolo unde se va consemna un duel românesc: va evolua împotriva echipei la care este legitimat Ovidiu Ionescu.

„E prima oară când ne întâlnim în Germania. De-abia m-așteaptă la el acasă să jucăm. Dar primul meci voi juca la el și în Cupa Germaniei el va veni la mine acasă și vom vedea”, explică jucătorul.

Ca orice om plecat de acasă aproape 12 luni pe an, între un meci și altul, lui Iulian gândul îi zboară spre familia rămasă în Republica Moldova. Abia așteaptă Crăciunul alături de ei. „Încă e complicat pentru că în același timp joc și în Liga în Germania, am meciuri acolo. Dar două, trei zile mi-aș dori să merg în Republica Moldova, să-mi văd bunicile și rudele. Mă vor întâmpina sigur cu foarte multă mâncare. Bunica de fiecare dată când mă vede, îmi zice că sunt foarte slab și când ajung acolo pun un kilogram, două pe mine”, recunoaște, zâmbind, Iulian Chiriță.

Elena Zaharia, în mare formă

Dacă Iulian și-a completat colecția de titluri la aceste Naționale de tineret, Elena Zaharia a continuat să adune medalii într-un ritm amețitor.

În ultimele trei săptămâni, jucătoarea de la CSM Constanța a câștigat patru medalii de aur din cinci posibile, la mai multe categorii de vârstă.

„După Cupa României de tineret și cea de seniori au venit naționale de U21. Pot spune că mă bucur că am reușit să gestionez atunci când a fost cel mai greu și că am putut să mă liniștesc și să mă mobilizez”, a spus, mândră, Elena.

De o lună, Elena e și mătușă, sora ei născând o fetiță. Iar de atunci, n-a mai pierdut nicio partidă de simplu în România.
„Așa este, se pare că îmi aduce noroc și simt energia celor de acasă, că mereu îmi transmit energie bună și sunt foarte fericită”, a mai zis ea.

Pentru Elena urmează o toamnă-târzie și mereu pe drumuri: va juca în Oman și apoi în Grecia, unde e legitimată la AEK Atena. E aproape sigură că și Crăciunul îl va face la greci, pentru că pe 27 decembrie are meci în campionat.

„Cred că fac Crăciunul acolo. Sincer nu știu, dar mă bucur și acolo de meci și se pare că trebuie să fiu în formă bună chiar de Crăciun”, spune jucătoarea noastră.

Pentru Elena, 2025 a fost un an plin, dar și unul care i-a arătat că fiecare pas în carieră vine cu o lecție: „A fost un an cu suișuri și coborâșuri, a fost un an greu, dar ce este greu este frumos. Și mă bucur, de asemenea, ca și anul trecut, că am reușit să-l termin cu cupa în mână”, a declarat, cu mândrie, jucătoarea de la CSM Constanța.

Podiumurile de simplu din cadrul Campionatului Național de tineret

În urma disputării meciurilor, podiumurile de simplu ale campionatului național de tineret sunt:

Simplu feminin:

1. Elena Zaharia (CSM Constanța)
2 Bianca Mei-Roșu (LPS NR Constanța)
3 Alesia Sferlea (CSM Arad)
3 Andrea Teglas (CSM Constanța)e

Simplu masculin:

1. Iulian Chiriță (CS Rapid)
2. Eduard Ionescu (CSA Steaua)
3. Andrei Istrate (CSA Steaua)
3. Darius Movileanu (CSA Steaua)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan se căsătorește! Unde are loc ceremonia și ce politicieni ar putea participa la petrecere
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...