Prima pagină » Actualitate » Medic ATI, Germania, referitor la tragedia fetiței ucise la dentist: „Nu aș accepta niciodată ca propriul meu copil să fie anesteziat astfel”

Medic ATI, Germania, referitor la tragedia fetiței ucise la dentist: „Nu aș accepta niciodată ca propriul meu copil să fie anesteziat astfel”

Medic ATI, Germania, referitor la tragedia fetiței ucise la dentist:

Un medic român specializat în terapie intensivă și stabilit în Germania reacționează dur la tragedia din România, în care o fetiță a fost ucisă prin anestezie. Specialistul subliniază riscurile uriașe ale anesteziei copiilor mici în afara unui spital, preia Adevărul.

Un medic român ATI care profesează în Germania a transmis un mesaj ferm după tragedia din România în care un copil de vârstă mică și-a pierdut viața în urma unei proceduri realizate în afara mediului spitalicesc.

„Am fost întrebat ce părere am despre tragedia din România. Răspunsul meu este unul greu, dar sincer”, spune medicul. Acesta respinge ideea că astfel de situații ar fi specifice țării noastre: „În primul rând, astfel de evenimente nu sunt «accidente românești». Din păcate, ele se întâmplă peste tot în lume… în țări foarte dezvoltate, în sisteme medicale solide”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Tiparul tragediilor

Medicul explică faptul că tragediile de acest tip urmează același mecanism, indiferent de țară.

„Este vorba despre un copil mic, o vârstă cu risc fiziologic extrem de ridicat; sedarea sau anestezia se face în afara mediului complet echipat; apare o complicație bruscă… laringospasm, apnee, aspirare; infrastructura locală nu permite un răspuns suficient de rapid, iar copilul nu așteaptă resursele care lipsesc.”

Un alt factor decisiv este expertiza medicului: 

„În multe astfel de situații, anestezistul fie este ieșit din rutina clinică pediatrică, fie nu deține competențe reale în anestezia copilului mic, un element major în contextul reacțiilor fulgerătoare specifice acestei vârste.”

Medicul subliniază că aceste situații „seamănă între ele în mecanism, nu în vinovății”, motiv pentru care sunt atât de greu de acceptat.

„Eu, personal, nu aș face niciodată anestezie pediatrică în afara spitalului. Niciodată”, a adăugat acesta.

El precizează că vorbește din experiență:

„Spun asta ca medic cu supraspecializare în terapie intensivă, care a avut nenorocul profesional de a canula ECMO la copii chiar sub 2 ani. Am văzut cât de repede se schimbă lucrurile. Am văzut cât de puține secunde ai la dispoziție. Și am văzut cât de mult contează unde ești în momentul zero.”

Medicul mai spune că mediul în care se face procedura este esențial: 

„În pediatrie, mediul este parte din tratament. Nu este un detaliu. Nu este o preferință. Este un element vital.”

Ca părinte, poziția lui este și mai fermă: 

„Nu aș accepta niciodată ca propriul meu copil să fie sedat sau anesteziat în afara unui spital, în afara unei secții de anestezie pediatrică, în afara accesului imediat la terapie intensivă pediatrică. Pentru că știu din practică că fiziologia unui copil mic nu iartă întârzierile.”

Diferența dintre cabinet și spital este, explică medicul, una fundamentală:

„Când apare complicația, diferența dintre spital și un cabinet nu e una «administrativă». Este una de viață și de moarte.”

„Tragedii apar pretutindeni. Toate seamănă între ele. Dar ceea ce pot spune, cu toată sinceritatea și responsabilitatea profesională, este: eu, ca medic specialist, nu mi-aș asuma niciodată o anestezie pediatrică în afara unui spital. Și nu aș accepta niciodată ca propriul meu copil să fie anesteziat astfel. Pentru că atunci când vorbim despre un copil mic, «aproape sigur» nu este suficient”, a conchis medicul, citat de Adevărul.

Recomandarea autorului: Doi medici, audiați la clinica unde a murit fetița de doi ani. Ministrul Sănătății: „Clinica nu funcționa corespunzător. Va fi închisă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!