Prima pagină » Actualitate » Zborurile de noapte vor sistate pe Aeroportul Băneasa din 2026. Aerogara va fi operată în regim de City Airport

Zborurile de noapte vor sistate pe Aeroportul Băneasa din 2026. Aerogara va fi operată în regim de City Airport

Rene Pârșan
Zborurile de noapte vor sistate pe Aeroportul Băneasa din 2026. Aerogara va fi operată în regim de City Airport
Sursa: CNAB

Activitatea de pe Aeroportul Băneasa va fi drastic limitată, de anul viitor. Cursele de noapte vor fi sistate, iar avioanele vor putea zbura doar ziua.

Conducerea aeroportului Băneasa a decis să oprească toate zborurile nocturne în urma plângerilor venite de la oamenii care locuiesc în zonă. Pistele de avioane se află la aproximativ 100 de metri de casele oamenilor, iar aceștia s-au plâns că nu se pot odihni din cauza zgomotului.

Astfel, aeroportul Băneasa ar putea deveni un aeroport exact ca cele din marile capitale europene, City Airport mai exact, cu activitate doar pe timp de zi. În prezent, aici operează două companii low-cost, iar la orele de vârf, la aeroportul Băneasa, sunt în jur de 600 de pasageri.

Activitatea nu poate fi însă oprită complet, pentru că în testamentul fondatorului aeroportului, prințul George Valentin Bibescu, se menționează faptul că dacă de aici nu va mai zbura niciun avion, atunci terenul va trebui să fie retrocedat moștenitorilor acestuia.

Sunt aproape 113 ani de când prințul George Valentin Bibescu, împătimit al zborului, a pus bazele primului aeroport al României și 14 ani de când, printr-un ordin al ministrului Culturii, Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu a fost declarat monument istoric, grupa valorică „A”.

Recomandarea autorului: Aeroportul Băneasa, MONUMENT istoric din 2011, nu are o placă menită să-i ateste statutul. „Este o carte vie a întregii istorii a aviației românești”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât de sănătos este să mergem kilometri întregi în mocasini?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!