Prima pagină » Actualitate » Parchetul General începe urmărirea penală împotriva celor care instigă public împotriva magistraților. A deschis 3 dosare.

Parchetul General începe urmărirea penală împotriva celor care instigă public împotriva magistraților. A deschis 3 dosare.

Mara Răducanu
Parchetul General începe urmărirea penală împotriva celor care instigă public împotriva magistraților. A deschis 3 dosare.

Parchetul General a anunțat joi că a deschis trei dosare penale care vizează persoane care au adresat ameninţări cu moartea unor magistraţi. Plângerile au fost formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii. Reamintim că, în ultima perioadă, în peisajul justiției din România, au apărut constant nemulțumirile magistraţilor care s-au opus constant proiectului de lege care vizează creşterea vârstei de pensionare şi micşorarea cuantumului pensiei.

Acest subiect sensibil a generat presiuni și nemulțumiri în societate – cu privire la vârsta de pensionare și la statutul magistraților –  culminând cu aceste situații expuse de mnagistrați.

”În cursul zilei de astăzi, 4 decembrie 2005, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 3 suspecţi, persoane fizice fără calitate specială, în cadrul a trei dosare penale distincte, pentru săvârşirea unor infracţiuni de instigare publică”, a transmis, joi, Parchetul General.

Instituţia precizează că infracţiunile care fac obiectul celor trei dosare penale constau în fapte de îndemnare a publicului, prin intermediul unor mesaje scrise pe o platformă online, să săvârşească infracţiuni de omor/omor calificat/ultraj judiciar împotriva magistraţilor români şi/sau a membrilor de familie ori a apropiaţilor acestora.

”Cele trei dosare penale au fost constituite în urma denunţului formulat, în luna septembrie 2025, de către Consiliul Superior al Magistraturii”, a precizat Parchetul General.

Sursă foto: Colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Unde s-ar afla acum Vlad Bălțățeanu, după ce a fugit din România. O nouă pistă descoperită de anchetatori
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Karen Blixen, scriitoarea care a transformat cei 17 ani petrecuți în Kenya în literatură
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!