Cadavrul democrației românești zace neîngropat de un an în piața publică și nimănui nu-i pasă

Pe 6 decembrie 2024, puțin după orele prânzului, în România a avut loc o lovitură de stat constituțională care ne-a lăsat mai săraci în materie de democrație decât am fost vreodată din decembrie 1989 și până astăzi.

Mai săraci spiritual, mai batjocoriți, mai lipsiți de speranță și mai ignorați ca astăzi nu am fost, de la revoluție încoace, decât atunci când minerii au fost aduși să facă ordine în București, călcând la propriu în picioare generații de cetățeni care credeau sincer că democrația și România nu mai pot fi despărțite.

Iar asta s-a întâmplat, atunci, în uralele multor, prea multor bucureșteni și nu numai care au aplaudat literalmente violența sângeroasă a miliției civile inventate de Virgil Măgureanu și cei din jurul său. Imaginile cu oameni care se repezeau, de pe trotuarele bulevardelor bucureștene, să să sărute mâinile sau să îmbrățișeze umerii minerilor sunt pentru mine, și astăzi, ca o gheară care sapă în adâncul inimii. Încă doare, rău, la atâția ani distanță.

STATISTICĂ România a înregistrat peste 20 de milioane de pasageri transportați pe calea aerului în primele nouă luni ale anului

23:02

ULTIMA ORĂ Se oprește din nou apa în Câmpina, la nici 24 de ore de când a fost reluată furnizarea

22:39

A mai fost un moment greu, cu 13 ani în urmă, la referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu. Am să exprim o părere nepopulară, dar atunci democrația și statul de drept au funcționat. Conform Constituției, legilor în vigoare la acel moment și tuturor datelor oficiale comunicate de către statul român, referendumul nu putea fi validat, pentru că nu se îndepliniseră condițiile necesare.

Nu-mi place concluzia, sunt de părere că sinistrul turnător Petrov ar fi trebuit înlăturat de la putere, dar numai și numai respectându-se regulile democrației.

Diferența dintre noi, cei care credem în democrație și respectarea ei, și ceilalți este că noi acceptăm, oricât de neplăcut ar fi, și rezultatele care nu ne convin, atâta vreme cât ele au fost obținute legal, cu respectarea regulilor democratice.

Ce n-a mai fost democratic după referendumul din 2012 a fost prigoana pornită de gruparea Coldea-Kövesi-Morar–Macovei împotriva celor care au îndrăznit să meargă la vot, să voteze pentru suspendarea lui Petrov, să creadă în mica lor putere cetățenesc-democratică.

A fost, cumva, începutul epocii în care minoritățile agresive și zgomotoase au început, încet-încet, să preia controlul.

Dar, repet, atunci Curtea Constituțională a respectat democrația, în ciuda presiunilor enorme ale unei majorități, din păcate, incomplete legal. Că nu suntem atâția cetățeni cu drept de vot câți pretinde statul că am fi, asta este altă discuție și nu este decât vina noastră că nu reușim, de atunci încoace, să punem lucrurile în ordine din acest punct de vedere.

Pe 24 noiembrie 2024, cetățenii români cu drept de vot și interesați să participe la alegerea unui viitor președinte al României și-au exprimat voința. Suverană, nu suveranistă. Suverană, în primul rând, pentru că deasupra acestei voințe nu ar trebui să se afle nimic.

Un vot surprinzător? Absolut. Asta nu înseamnă că nu era predictibil. Când toate pseudo-elitele politice și fals intelectuale ale țării sunt, însă, preocupate deja să numere câștigurile și să împartă funcțiile în viitorul regim, e mai greu ca cineva să ia seamă cu atenție la semnalele din ce în ce mai disperate venite dinspre populație.

Ne-am trezit că în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale au ajuns, complet legal, democratic, două persoane pe care establishmentul nu și le dorea cu niciun chip. Dar democrația nu este menită să facă pe plac establishmentului.

Surpriza a fost atât de mare încât oamenii sistemului, pregătiți să demareze campania împotriva extremismului filorus reprezentat de George Simion, au înghețat cu mâna pe butoane. Au întârziat atât de mult să apese pe declanșator, încât devenise mult prea târziu. Spre comparație, la prezidențialele din mai 2025 nici nu devenise sigur că Nicușor Dan a acces în turul al II-lea că demonizarea adversarului începuse deja.

În noaptea de 24 noiembrie 2024, sistemul a împietrit ca un iepure prins în lumina farurilor, în mijlocul drumului, incapabil să miște vreun mușchi. Și nu și-a revenit din împietrire timp de aproape două săptămâni.

Apoi, când românii începuseră deja să voteze pentru turul al II-lea, ciomagul necioplit al CCR a lovit democrația fix în vintre, forțând-o mai întâi să îngenuncheze și apoi să se întindă neputincioasă pe pământ.

Fără nici o dovadă de fraudă electorală, fără dovada vreunei nereguli majore, fără, de fapt, nicio dovadă, Curtea Constituțională a decis anularea unui vot perfect valabil în numele unor prezumții și gângăveli care, legal, nu ar putea justifica nici măcar o amendă.

Să nu uităm că abuzurile începuseră deja în momentul în care CCR nu validase candidatura lui Șoșoacă. În acel moment, antipatica și gălăgioasa candidată îndeplinea toate condițiile pentru a se înscrie în cursa prezidențială și nu avea nici măcar o umbră de condamnare care să o poată împiedica. Nu a contat, i-a fost interzisă candidatura spre ușurarea tuturor. În ciuda acestei ușurări, nu înseamnă că interzicerea respectivă nu a fost abuzivă, ilegală și nedemocratică.

Pe 6 decembrie 2024, însă, CCR a dus ilegalitatea, abuzul, neconstituționalitatea și disprețul față de cetățenii țării la un nivel de unde nu vor mai putea fi întoarse niciodată decât printr-o manifestare de voință democratică de care astăzi nu părem capabili.

Anularea alegerilor prezidențiale a fost descrisă de către președintele CCR de atunci, Marian Enache, drept o „acțiune de justiție preventivă”. Dacă nu știți ce înseamnă asta, căci nu există acest concept nicăieri în vastă literatură de specialitate a universului juridic, e ca și cum ai condamna pe cineva la moarte nu pentru că a comis vreo infracțiune/crimă, ci pentru că ți se pare ție că ar putea comite.

Judecătorii CCR nu doar că au condamnat democrația românească la moarte pe 6 decembrie 2024, dar s-au și grăbit să ducă, ei înșiși, sentința la îndeplinire.

Au prins democrația la înghesuială, i-au înfipt în spate pensiile lor nesimțite, i-au străpuns pieptul cu privilegiile lor exagerate și i-au tăiat gâtul cu CV-urile lor de juriști de tarabe de bâlci. Satisfăcuți de josnicia făcută, ne-au lăsat democrația în mijlocul străzii, într-o baltă de sânge. Ce noroc au cu robele alea sângerii, că, spun ei, nu se văd urmele măcelului…

De un an democrația românească e în același loc, expusă oprobriului public. Mai trece câte o bandă de trotinetiști și o scuipă, mai vine câte o televiziune și o filmează prezentând-o drept terorist periculos și tot așa. Cumva, după 34-35 de ani ne întoarcem la momentul îngrozitor din decembrie 1989, când un real KGB-ist a ordonat asasinarea colonelului Trosca și a oamenilor săi din USLA și expunerea cadavrelor lor drept dovadă a existenței teroriștilor nici până astăzi prinși.

A trecut un an.

Am merita măcar să fim lăsați să ne înmormântăm democrația în liniște și cu demnitate. De va fi să învie vreodată, nu în timpul acestui guvern sau al acestei clase politice o va face.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Dați-ne un motiv, măcar unul, pentru a accepta sacrificiile
• De ce îi urăsc politicienii pe români?
• România lui Nicușor Dan și Bolojan: bolnavă, analfabetă, dar plină de arme scumpe